Unii brokeri consideră că Bursa și-ar putea atinge din nou minimele din august, din cauza îngrijorărilor cu privire la intrarea în recesiune a economiilor.
“Perspectivele pe termen scurt-mediu sunt mai degrabă bearish (de scădere -n.r.), existând șanse destul de mari să reatingem minimele din august și poate chiar să înregistrăm noi minime anuale”, a declarat Liviu Avram, șeful departamentului de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities România.Bursa de la București a scăzut vineri cu 1,65%, influențată de corecțiile burselor externe, iar lichiditatea a fost salvată de un deal cu 1,09% din acțiunile Fondului Proprietatea (FP) de 66,4 milioane lei (15,6 milioane euro).
“Îngrijorările în creștere cu privire la intrarea într-o nouă recesiune continuă să țină piețele externe într-o stare de nervozitate, iar piața românească nu are altă variantă decât corelarea cu piețele internaționale. În privința volumelor reduse, acestea țin de conjunctura actuală, crescând sau scăzând în concordanță cu volatilitatea zilnică”, a mai spus brokerul.
Corecția pieței s-a accelerat ușor, de la 1% la aproape 2%, după ora 15:30, când publicarea unor date sub așteptări privind piața muncii din SUA a dus la creșterea aversiunii la risc a investitorilor și la scăderi mai ample, de până la 3,8%, pe bursele externe
La finalul ședinței, indicele BET al celor mai lichide zece acțiuni era în scădere cu 1,66%. Acțiunile celor cinci SIF-uri și titlurile Fondului Proprietatea (FP) au dus indicele BET-FI cu 2,98% sub nivelul de la finalul sesiunii precedente.
Cu 8 minute înaintea închiderii, a fost realizat un deal cu un pachet reprezentând 1,09% din acțiunile Fondului Proprietatea, pentru suma de 66,4 milioane lei (15,6 milioane euro). Titlurile au fost cedate la un preț de 0,443 lei, cu 2,2% sub cotația de la finalul ședinței precedente, de 0,453 lei.
Doar cinci acțiuni au încheiat ziua în creștere, însă pe rulaje foarte reduse, exceptând cazul titlurilor BRD (BRD). Acțiunile băncii au avansat cu 0,83%, la 12,08 lei, pe o lichiditate de aproape 1,4 milioane lei.
În ultimele ședințe, acționarul majoritar al băncii, grupul financiar francez Société Générale, a cumpărat cumulat 0,44% din titlurile BRD, pentru aproape 35 milioane lei (8,2 milioane euro).
Pe piața Rasdaq, operațiunile au însumat numai 310.000 de lei, valoare cu 44% sub rulajul de joi, de 560.000 de lei.
Acțiunile Armax Gaz (ARAX) au fost și vineri cele mai lichide, cu tranzacții de 204.000 de lei, iar prețul a scăzut cu 0,7%, la 0,1425 lei.
La închiderea ședinței de la București, piețele vest-europene erau în scădere cu până la 3,8%, iar bursele din Europa Centrală și de Est cosemnau corecții de cel mult 3,2%. Piețele din SUA au deschis sesiunea de vineri în coborâre cu până la 1,7%.
Speriați de criza datoriilor de stat din zona euro, de situația economică incertă din SUA și de posibilitatea unei noi runde de recesiune mondială, investitorii au retras masiv în acest an banii din acțiuni, mărfuri, valute și alte active volatile și au luat poziții de cumpărare pe aur, franci elvețieni și yeni japonezi.