Gigantul francez AXA a încheiat cu IBM un contract cu o durată de patru ani pentru furnizarea de servicii de administrare a sistemului IT al subsidiarei din România a asigurătorului, obiectivele principale fiind eficientizarea proceselor operaționale și reducerea costurilor. AXA a intrat pe piața locală în urmă cu doi ani prin preluarea Omniasig Life, un jucător de talie mică pe piața asigurărilor de viață.

Compania și-a lansat oficial operațiunile abia în luna mai a anului trecut, iar până acum nu a reușit să ajungă să dețină o poziție foarte vizibilă pe piață. În ciuda unei campanii agresive de promovare, AXA Asigurări a strâns anul trecut venituri din prime de 24 milioane de lei (5,7 mil. euro), fără să reușească să intre în clasamentul primilor zece asigurători de viață. Oficialii companiei anunțau planuri ambițioase în primăvara anului trecut, declarând că în trei ani vor să ajungă între primii cinci asigurători din punctul de vedere al subscrierilor noi.