Compania Azomures Targu Mures (AZO) a vandut actiunile pe care
le detinea la subsidiara din Dubai, Acta Fertilizers DMMC, catre
reprezentantul legal si managerul companiei, pentru 400.000 de
dolari. Astfel, reprezentantul legal si managerul companiei, Sabri
Erzin Atach, a cumparat participatia Azomures, de 79,96%, la
valoarea nominala a actiunilor, reiese dintr-un comunicat al
producatorului de ingrasaminte chimice. Firma din Dubai a fost
infiintata la jumatatea anului 2008, iar Azomures a participat cu
400.000 de dolari la capitalul social al subsidiarei. Azomures are
un capital social de 52,6 milioane lei (12,5 mil. euro), impartit
in 526 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,1 lei. Compania
este controlata de investitori turci, prin intermediul Eurofert
Investments, societate inregistrata in SUA, si prin Azomures
Holdings LLC, care detin impreuna 75% din actiuni. Firma are o
capitalizare de 147,8 milioane lei (35,2 mil. euro), calculata la
ultima cotatie din 2009, de 0,281 lei.