Adrian Baicusi (foto), directorul general al Siemens SRL, va parasi de la sfarsitul lunii septembrie, dupa inchiderea anului fiscal compania, locul sau urmand sa fie preluat de Wolfgang Hirzi, austriacul care inca de anul trecut ocupa functia de CEO in cadrul companiei. “Dupa cinci ani, aveam nevoie de o schimbare. Trebuie sa schimbi cultura organizationala, mediul de lucru, provocarile pentru ca altfel iti asumi riscul unei plafonari”, a declarat Baicusi, fara a preciza insa unde se va duce de la inceputul lunii octombrie. Potrivit unor surse din companie cele doua variante posibile sunt fie inceperea unui business propriu, fie preluarea unei functii de conducere intr-o alta firma. Afacerile Siemens derulate exclusiv pe piata locala au ajuns anul trecut la un nivel de 362 de milioane de euro si la un profit net de 6,6 milioane de euro. Potrivit celor mai recente declaratii ale reprezentantilor Siemens, afacerile concernului german pe piata locala ar putea ajunge anul acesta la 400 de milioane de euro.
Eveniment
Baicusi, Siemens: Dupa cinci ani aveam nevoie de o schimbare
Adrian Baicusi (foto), directorul general al Siemens SRL, va parasi de la sfarsitul lunii septembrie, dupa inchiderea anului fiscal compania, locul sau urmand sa fie preluat de Wolfgang Hirzi, austriacul care inca de anul trecut ocupa functia de CEO in cadrul companiei