Riri Sylvia Manor
Eu simt că-l îndrăgesc din ce în ce mai mult
pe ultimul dinozaur.
Oare a înțeles ce se petrece?
Oare dinozaurii s-au încovrigat unul în celălalt,
îmbrățișându-se,
în haosul lumii lor prăbușitoare?
Oare a plâns ultimul dinozaur când s-a văzut
singur pe țărm
și fără hrană?
Eu simt că și noi pe țărmul nostru
am rămas ultimii,
cu amintirea speranțelor care au umplut odată țările
și care s-au împuținat an după an, guvern după guvern,
ca hrana dinozaurilor.
Eu mă simt aproape de ultimul dinozaur
prin numărul morților
rămași pe țărm.