În loc de începerea lucrărilor la cel mai mare proiect de investiții din România în valoare de 4 miliarde de euro, cei șapte investitori de la reactoarele 3 și 4 ale centralei Cernavodă discută prelungirea acordului semnat în 2008, care expiră în toamna acestui an, pentru a putea astfel lămuri neclaritățile investiției chiar și la aproape doi ani de la începerea negocierilor.
Pe data de 25 septembrie acordul pentru construirea reactoarelor
3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă ar urma să expire în
contextul în care asocierea dintre Enel (Italia), CEZ (Cehia), RWE
Power (Germania), GDF SUEZ (Franța), ArcelorMittal România,
Iberdrola (Spania) și statul român a fost semnată în noiembrie
2008.
În acești aproape doi ani, investitorii se așteptau ca datele
proiectului să fie cunoscute, modalitățile de finanțare să fie puse
la punct astfel încât să poată fi luată decizia de investiție. În
mod normal, anul acesta ar fi trebuit să înceapă lucrările la acest
proiect pentru ca în 2015 – 2016 el să fie finalizat.
Cei doi ani s-au dovedit însă a fi insuficienți pentru a stabili
toate aceste detalii mai ales în contextul în care statul român s-a
răzgândit de două ori în ceea ce privește participația pe care și-o
dorește în acest proiect. Nesiguranța statului costă mai ales când
multe domenii de activitate ar beneficia de impactul pe care un
astfel de proiect l-ar produce. Constructorii de exemplu, grav
afectați de criză, au declarat de mai multe ori că începerea unor
proiecte de anvergură, așa cum sunt cele două reactoare nucleare,
ar reprezenta o gură de oxigen pentru afacerile lor.
“Nici consultantul pentru analiza modului în care va fi finanțată
această investiție nu a intrat în pâine, iar acest proces ar putea
dura cel puțin un an. Trebuie să vedem dacă proiectul se poate
finanța singur, dacă este bancabil sau dacă investitorii va trebui
să vină cu banii de acasă. În mod normal, la sfârșitul lunii
septembrie ar fi trebuit să înceapă lucrările la 3 și 4, dar acum
cred că vorbim de o amânare de cel puțin un an. În prezent se
discută prelungirea acordului între investitori care ar fi urmat să
expire pe 25 septembrie. Fără această prelungire, proiectul ar
pica”, spun surse din piață.
La sfârșitul lunii octombrie 2007, șase investitori străini dintr-o
listă extrem de lungă de companii interesate de acest proiect
printre care se numărau Lafarge, Rompetrol sau chiar Energy Holding
au fost selectați pentru negocierile cu statul român reprezentat de
Nuclearelectrica.
A mai durat încă un an până când cei șase investitori și statul
român au ajuns la stadiul semnării acordului de asociere în
contextul în care în iunie 2008 statul a decis fără prea multe
explicații să treacă de la o participație de 20% cât avea inițial
în proiect la 51% ceea ce a dus a diluarea participațiilor tuturor
celorlalți investitori implicați. Explicația la acea vreme a fost
că potrivit unui studiu social realizat de autorități, românii s-ar
simți mai confortabil având statul în calitatea de acționar
majoritar la cele două reactoare.
Odată ajuns la 51%, statul român ar trebui să aibă, teoretic cel
puțin, 2 miliarde de euro pentru susținerea investițiilor. În
contextul crizei, în care România a ajuns să se împrumute cu
miliarde de euro pentru pensii și salarii, reprezentanții statului
au declarat că se gândesc să-și reducă participația din nou, cel
mai probabil aceasta urmând să revină la 20%.
La Începutul lui 2009 a fost pusă pe picioare compania de proiect
EnergoNuclear, unde a fost numit ca șef Dan Ionescu, membru al
PD-L, care la bază era inginer de aviație. Luna trecută, Ionescu a
fost înlocuit cu Dragoș Popescu, director din cadrul
Nuclearelectrica.
“Au fost mai mulți factori care au încetinit negocierile. Printre
aceștia unul dintre cei mai importanți a fost faptul că acționarul
majoritar, statul, nu a mers în viteza celorlalți, ceea ce a dus la
discuții aprinse între toți acționarii. Oricum nu este un lucru
ușor să coordonezi șapte entități în același timp pentru a face ca
lucrurile să meargă bine”, mai spun surse din piață.
Problema care se ridică este că în contextul crizei, multe dintre
companiile care fac parte din EnergoNuclear se confruntă cu
probleme majore. ArcelorMittal, de exemplu, a înregistrat anul
trecut cea mai mare pierdere din România în valoare de 334 de
milioane de euro pe fondul prăbușirii prețului la oțel și a
cererii. Spaniolii de la Iberdrola s-au văzut nevoiți să-și reducă
bugetele de investiții din anumite țări în care sunt
prezenți.
“Este un cost de oportunitate pe care îl plătești în astfel de
proiecte. Toată lumea presează pentru ca lucrurile să meargă mai
departe și mai repede, pentru că nu poți să stai așa degeaba
într-un proiect care nu avansează, în timp ce în jurul tău pot
apărea anumite oportunități”, mai spun surse din piață. Potrivit
acestora, deocamdată nu sunt semne că vreunul dintre investitori ar
dori să abandoneze acest proiect, deși un astfel de eveniment nu ar
fi o premieră pentru piața locală. De altfel, la începutul acestei
săptămâni, cehii de la CEZ, grup care deține 9,15% din proiectul
celor două reactoare, au renunțat la o investiție de 400 de
milioane de euro la Galați într-o unitate pe gaze de 400 MW. Cehii
spun că deși discutau cu statul român despre acest proiect de
aproape doi ani, nu acesta a fost motivul pentru care au renunțat
la proiect, ci valoarea prea mare a investiției.
Anunțul cehilor vine la scurt timp după ce un alt investitor străin
s-a retras dintr-o investiție în parteneriat cu statul român. Este
vorba despre italienii de la Edison care au renunțat la un proiect
de 650 mil. euro pe care Complexul Energetic Craiova dorea să-l
facă la filiala de la Ișalnița. Au mai rămas interesați de acest
doar americanii de la AES, deși inițial intraseră în cursă în afară
de italienii de la Edison și cehii de la CEZ.