Dupa ani si ani de practica democratica (tranzitia era de-acum doar un vis urat, cetos si imposibil de imaginat in coordonate cat de cat logice), Idi Amin Dada era fericit. ?ara lui dormea (si ea) intr-o rana, cu-n zambet luminos in coltul gurii, desigur, ametita de atata beatitudine, indelung promisa, dar iata ca, in sfarsit, implinita.
Idi Amin Dada se preumbla prin gradinile sale suspendate pe pamantul dogoritor (printre pauni, rodii, bananieri, struti, papagali, crocodili, rinoceri si cocori, printre coconi si fetiscane cu aripioare de ceata si roua, tinuti la ingrasat in colivii de aur si agat), punand de cate un match de box sau de lupte greco-romane, de cate un meeting aviatic sau electoral, de cate un concert la acordeon, de cate o statuie mareata, de fildes. Cerul patriei era violaceu, cate un curcubeu razlet traversandu-l de la un capat la altul, urnele destinului national au fost puse la adapost si ingropate pe cate un picior de plai rascracarat in inima padurii tropicale, iar rezultatele alegerilor prezidentiale comunicate, firesc, din buna vreme, spre satisfactia si delirul populatiei ludice si, desigur, delirante.
Plutonierul cu baston de maresal era mandru de inscriptia violeta scrijelita pe pieptul dezgolit, ilustrand un adevar simplu, dar adevarat: Ecce omu care-i place romu!
Dupa ani si ani de practica democratica, Idi Amin Dada era fericit. ai-atunci, intr-o seara, pe cand tocmai vorbea, smerit, natiunii de pe micul si marele ecran despre principiile democratiei, despre mileniile trei, patru si cinci, despre ornitorinc si politica fiscala si culturala, tocmai atunci il strafulgera un gand demn de maretia unui Cezar, Catilina sau Hanibal, pe care il si facu public indata: Noi nu ne putem permite, orice-ar fi, balcanizarea Ugandei!. ai se tinu de cuvant.
Acest material apare in suplimentul cultural al Ziarului Financiar, Ziarul de duminica