Istoricul Diana Mandache prezintă drumul suveranei României începând cu Eastwell și Osborne, înțelegerea rădăcinilor britanice și a dorințelor copilăriei fiind determinante pentru demersurile Reginei Maria de mai târziu în făurirea reședinței de pe Coasta de Argint. Balcicul Reginei devine un fel de imago mundi, unde reședința regală Tenha Yuvah reprezintă centrul lumii, fiind casa în care se reunesc personaje importante din viața suveranei și din istoria regalității.
Destinul unui loc făurit de suverana României Mari este urmărit îndeaproape de autoare, adăugându-se și un grupaj de imagini, inclusiv fotografii personale ale Reginei atașate în jurnalul său. Acestea reflectă dragostea sa pentru mare, flori și artă, dezvăluind cititorului un nou univers regal, metamorfozat astăzi într-un loc de pelerinaj, de căutare a magiei Reginei Maria și de regăsire a unor valori spirituale.
Volumul conține 6 capitole și un capitol de Anexe – „Dincolo de mări” (Ducele de Edinburgh. Maria la Osborne, Eastwell, Malta, Fabron. Heraldică și simboluri); „În căutarea Paradisului” (Căsătoria. Palatul Cotroceni – Imaginea noii identități); „Balcicul Reginei” (Orientul României. Fotografi. Delegație americană. Tenha Yuvah-ul Sultanei); „Din Paradis: scrisori, jurnal, testament, fotografii” (Roxo Weingartner. Vahdah. Regența. Vizite. Zwiedy. Ray Baker Harris. Madona Stella Maris); „Inima Reginei” (Funeralii. Testament. Demersul lui Mignon. Stella Maris. Carol și Mihai la Balcic); „Tenha Yuvah după Tratatul de la Craiova” (Proprietate regală. Proprietate urbană românească. Casă de odihnă și creație în Bulgaria. Centrul Cultural Dvoretsa).
Diana Mandache este istoric specializat în regalitatea europeană. Este colaborator al revistelor Majesty și Royalty Digest Quarterly și autoare a mai multor volume, printre care: Regele Mihai. Album istoric (Litera, 2013), Patrie și Destin. Principesa Moștenitoare a României (Litera, 2012), Dearest Missy (Rosvall Royal Books, 2011), Images of a Queen (Rosvall Royal Books, 2007), Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of Romania (Sutton, 2004).
[fragment din capitolul III]
[…] Prima călătorie a Mariei la Balcic a fost în 1914, alături de Ferdinand, așa cum nota Regina într-un manuscris. Atunci admirase liniștea, pitorescul locului, atmosfera orientală, casele și fântânile turcești, marea turcoaz, falezele alb-gri. Locul i-a produs Reginei Maria o impresie puternică. Împreună cu fiul său Nicolae, Regina cutreierase Dobrogea cu mașina, navigând într-un imens ocean maroniu de pământ, prilej cu care vizitaseră și Balcicul. Principele Nicolae descrisese Reginei cum „naviga”, fără a se rătăci prin imensitățile câmpiilor dobrogene, așa cum o făcea pe mare. Maria s-a întors la Balcic în octombrie 1924, și apoi a revenit după un an, atunci când începuseră lucrările de construcție a reședinței paradiziace de la Marea Neagră, vizita aceasta fiind păstrată în istoria fotografică a locului. De partea cealaltă a frontierei, lângă Varna, Familia regală a Bulgariei avea și ea o interesantă reședință de vară, Palatul Euxinograd, unde, în perioada comunistă, bulgarii aveau să mute o parte din mobilierul de la vila Reginei României.
Balcicul este situat în sudul Dobrogei, de-a lungul Coastei de Argint, între capul Caliacra și gura „Văii fără de iarnă”. Cel mai înalt țărm al Coastei de Argint de la Balcic este de peste două sute de metri, are faleze calcaroase de culoarea argintului cenușiu, iar pe dealurile pietroase sunt presărate case vechi. Așezarea numită de-a lungul timpului Krunoi, Dionysopolis, Kavarna sau Balchik/Balcic a avut un rol important în comerțul din Balcani.
Marca orientală din perioada apartenenței la Regatul României s-a păstrat prin intermediul arhitecturii, iar localnicii păstrau spiritul regiunii prin veșminte, obiceiuri și tradiții. În același timp, perioada interbelică a însemnat o renaștere a Balcicului, adusă inițial de colonia de artiști care populase orașul, dar mai ales de personalitatea Reginei Maria, o păstrătoare a culorii locale, fără a modifica vechea arhitectură. În primul număr al ziarului Coasta de Argint din Balcic, au fost publicate aprecierile Reginei României față de demersurile aristocrației care își ridica reședințe moderne pe noua rivieră românească, devenită faimoasă într-un timp foarte scurt: „Toate construcțiunile publice, fie ele școli, hoteluri, bănci sau primării ar trebui să adopte stilul regiunii; arhitecturi complicate și înflorite nu trebuiesc permise, căci nu merg cu fondul artistic al locului. Având o dragoste pentru această parte a țării noastre, nădăjduiesc că nu se vor face mari schimbări mai înainte de a fi văzute de Mine. Eu, având inima de artist, aș simți o adâncă bucurie să ajut la plănuirea îmbunătățirii lor și sper că-mi va fi îngăduit să fiu o îndrumătoare în lucrările de gust. Și, mai cu seamă, voi toți cei ce iubiți Coasta de Argint nu distrugeți atmosfera orientală care îi este marele farmec. Îmbunătățirile rău înțelese sunt mult mai rele decât cele [pe] care nu le faci deloc! Ele ar ruina frumusețea rustică și simplă a locului.”
Regina se integrase în comunitatea din Balcic, încercând prin articolele sale, prin corespondența sau discuțiile cu personalități care își cumpăraseră terenuri și case, să păstreze originalitatea orașului, conservând patrimoniul arhitectural, construind în același stil. În susținerea acelorași principii, Principesa Ileana, cu prilejul deschiderii cursurilor de vară ale Universității libere Coasta de Argint, pe 14 iulie 1928, a vorbit despre binefacerile Balcicului și a reamintit apelul mamei sale, Regina României: „E așa de frumos aici, încât el ne poate da mai mult decât suntem noi în stare să-i dăm. N-avem decât să ne uităm pe fereastră și să vedem Marea, pentru ca ea să ne dea gânduri alese, peste cele mărunte de toate zilele. […] știam mai demult că vreți să faceți aici un oraș de artă, dar să nu fie de artă greșită, ci potrivită cu firea lui. Regina voastră v-a dat sfatul ei și trebuie s-o ajutăm ca vorba ei să se împlinească.” […]
Balcicul Reginei Maria are aproximativ aceeași latitudine ca Nisa, unde se afla Castelul Fabron. Coasta de Argint franceză – Biarritzul Victoriei Melita, sora Mariei – avea întocmai latitudinea Coastei de Argint a României interbelice. Acestea erau locuri de odihnă spirituală ale familiei Reginei, reședințe preferate, departe de agitația politică din țările în care trăiau. […]
Orientul interbelic al României, Balcicul era considerat paradisul Coastei de Argint, locul unde își modelaseră reședințele ca mici raiuri, printre mulți alții, Al. Satmary, Cecilia Cuțescu-Storck, Cella Delavrancea, Ion Pillat, Stelian Popescu, generalul Rasoviceanu, precum și charismatica Regină a României. Maria a dat strălucire orașului prin ascendența sa augustă și imaginația debordantă. Și-a creat un stil propriu, combinând ideile artistice și filosofice cu pasiunea colecționării obiectelor vechi, creând „stilul Regina Maria”, așa cum sintetizase, în 1929, Principesa Ileana nevoia permanentă a mamei sale de a crea a un habitat sacru. […]
Locul creației sale din Balcic, denumit „Fool’s Paradise”, cu înțelesul britanic atât de familiar ei, îi caracteriza pe deplin viața, fiind „Paradisul iluzoriu” ce definea fericirea bazată pe speranțe deșarte, o stare de fericire imaginară, creată departe de realitățile neiertătoare. Regina și-a regăsit aici refugiul și liniștea. Locul mult îndrăgit de Regină devenise, așa cum declarase în presa vremii, „un loc de liniște și odihnă, unde mă duc să-mi liniștesc sufletul și trupul… Clima îi este minunată, băile și înotul o bucurie.”
Populația locală o numea pe Maria „Sultana”. Ea se plimba în rochii lungi albe sau negre și avea capul înfășurat în văluri după moda orientală, emanând și un spirit romantic în stilul lui Lawrence al Arabiei, faimosul ofițer britanic contemporan cu Regina, care își publicase experiențele într-o carte autobiografică, Seven Pillars of Wisdom (1922), devenit și consilierul pe probleme arabe al lui Winston Churchill, secretarul de stat pentru Colonii. Alteori, Regina Maria a reprezentat spiritul interbelic feminin cu elemente vestimentare și bijuterii în stil art deco, așa cum au fost fotografiile realizate special la Balcic, printre care și portretele oficiale cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani ce aveau să circule sub forma cărților poștale.
Tenha Yuvah-ul Sultanei
Numit inițial Vila MS Regina de la Balcic, apoi Palatul Regal Tenha Yuvah, denumiri regăsite în documentele administrației regale, a fost ultima și cea mai exotică reședință a Reginei. Iată ce mărturisea aceasta: „mica excentricitate o numesc în limba turcă Tenha Yuvah – așa cum sunt aici toate denumirile. Mărturisesc că făurirea acestui mic colțișor armonios la care se adaugă și grădinile reprezintă o nebunie a vârstei mijlocii.” […]
„Cuibul singuratic” sau „Cuibul liniștit”, așa cum era denumit în presa românească interbelică, a fost nu numai opera arhitecților și artiștilor implicați în proiect, dar mai ales viziunea Reginei Maria de a-și făuri un paradis, chiar și efemer. La Balcic, Regina își adusese și obiecte dragi ei: un birou cu opt sertare și placă de cristal, moștenire Fabron, iar în sufragerie avea pe o etajeră fixă 125 de cărți și un album cu vederi din Balcic, iar în dormitor avea o mică bibliotecă cu 296 de cărți, așa cum indica un inventar de mai târziu de la Tenha Yuvah. Pe lângă obiectele de artă decorativă, Maria se înconjurase de cărți.
Regina României a creat un paradis al păcii, al liniștii, plin de serenitatea mării, de mirajul florilor, al simbolurilor antice solare, cruci vechi din piatră, pietre de mormânt otomane, vase antice grecești și spaniole. Sufrageria vilei are aerul acelor camere englezești cu ferestre ample bow windows, dar adaptate în exterior formei otomane, balcanice, amintind de conacele otomane de pe malul Bosforului. Vila Reginei are două foișoare așezate la est și sud, inspirate din arhitectura balcanică, tâmplăria fiind din lemn de brad. Maria consemna că „toate detaliile din casă sunt perfect gândite. Mi-am imaginat și am văzut totul aranjat. De când s-a început construcția casei, am strâns obiecte vechi, inclusiv o colecție de icoane și lămpi din argint, toate acestea reprezentând esența gustului și propriului meu stil.” Crucea de piatră din fața casei veghea orizontul, „protejând multe speranțe, ea fiind încă un semn al speranței și reînvierii”. Domeniul Reginei de la Balcic a fost întoarcerea sa la Mare, la prima dragoste, așa cum amintea în scrierile sale: „născută pe o insulă, în sufletul meu trăia un dor străfund și veșnic de Mare…”
Din volumul în curs de apariție la Editura Curtea veche