te strâng pe cristalinul siluitor în pleoape

mister poate și sumbru ce deasă limpezime

de-ntreb ecoul unde se descompune-n clime

corp fără de zăbavă prea sus și mult aproape

mai neumbrit ca vremea ce galeș ne desparte

culorile te schimbă dinspre perdeaua trasă

vreau străzii să-l închipui ci totdeauna lasă

tăcerea cum tresaltă prin golurile sparte

Din volumul Viața particulară, editura Cartea Românească, 1977

Subiecte #Balcon#I. Negoițescu#poemul de duminica#poezie