Carpatica Invest, firmă de brokeraj controlată în proporție de 95,7% de Banca Comercială Carpatica (BCC), a achiziționat astăzi un pachet de 789.500 de titluri ale băncii în schimbul sumei de aproximativ 14.000 de euro. Firma de intermediere a mai cumpărat în ultimele săptămâni pachete de acțiuni ale Băncii Carpatica de pe Bursă însă de dimensiune mai mică.
Titlurile Băncii Carpatica au suferit astăzi o corecție de 6,1% cea mai mare de pe piață și au închis ziua la un preț de 0,075 lei/acțiune.
Omul de afaceri Ilie Carabulea controlează direct 37,9% din acțiunile băncii care are o valoare de piață de 48,8 mil. euro fără a lua în calcul majorarea de capital aflată în derulare.