Cancelarul german Angela Merkel l-a numit pe Jens Weidmann, principalul său consilier economic, în funcția de președinte al băncii centrale, scrie Financial Times. Weidmann, 42 de ani, va fi cel mai tânăr șef al Bundesbank și îi va lua locul lui Axel Weber, care pleacă la sfârșitul lunii aprilie. Weidmann o va avea drept vicepreședinte pe Sabine Lautenschlager, în prezent director în cadrul Bafin, organismul de reglementare a sectorului financiar. Lautenschlager este prima femeie din boardul Bundesbank.
Plecarea lui Weber a venit după ce acesta a înfuriat-o pe Merkel pentru că le-a spus colegilor săi de la banca centrală că nu este interesat de poziția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), fără a o înștiința în prealabil pe ea.
Weber era văzut drept principal favorit la scaunul de președinte al BCE după retragerea lui Jean-Claude Trichet, al cărui mandat se încheie în octombrie. Numirea sa la vârful BCE făcea parte din planul executivului de la Berlin de a impune în Europa o politică fiscală riguroasă, după ce datoriile și deficitele prea mari acumulate de țările din sudul Europei au declanșat o criză a datoriilor în UE, care a forțat guvernele țărilor din zona euro să folosească banii contribuabililor pentru a acorda Greciei un ajutor extern de 110 mld. euro și Irlandei încă 85 mld. euro.