Dexia pare a fi tot mai aproape de o divizare, Franța, Belgia și Luxemburgul căutând să își protejeze diviziile locale de criza datoriilor suverane care amenință sistemul financiar european, scrie Bloomberg.
Luxemburgul a anunțat că un investitor este interesat de achiziția diviziei locale a Dexia. De asemenea, premierul belgian Yves Leterme a spus că va face orice este necesar pentru protejarea băncii în Belgia și că deja există un plan de preluare a diviziei de credit franceze. Boardul de conducere al Dexia se va întâlni mâine pentru a discuta opțiunile.
Titlurile băncii au căzut cu 17% ieri pe fondul temerilor că divizarea băncii va lăsa acționarii cu niște hârtii fără valoare.
“Este complicat ca statele (Belgia și Franța – n.r.) să ajungă la un acord”, a declarat Benoit Petrarque, analist în cadrul Kepler Capital Markets din Amsterdam. “Există constrângeri bugetare și nimeni nu vrea să investească capital”.
La mai puțin de trei luni după ce Dexia a primit certificatul de sănătate de la UE deoarece a trecut testele de stres, banca va fi salvată din nou de guvernele europene care vor să prevină ca inima zonei euro să fie lovită de criza datoriilor suverane.
Banca a primit în octombrie 2008, în timpul crizei financiare, ajutoare de 6,4 miliarde de euro.
Dexia acordă credite pe termen lung autorităților locale, pe care le finanțează prin împrumuturi pe termen scurt din piețe. Modelul de business s-a dovedit deficitar în timpul crizei financiare mondiale din 2008-2009, când piața de credit a înghețat și banca nu s-a mai putut finanța.
Dexia are o expunere de 380 de milioane de euro pe România, banca aflându-se pe locul 9 în topul băncilor cu astfel de expunere.