Ultima actualizare: 23.12.2013

Numele companiei: Banca Românească S.A. – Membră a Grupului National Bank of Greece

CUI: 4829576

Registrul comerțului: J40/29196/1992

Domeniul de activitate: Bănci


Prezentarea companiei: Banca Românească este una dintre instituțiile financiare importante care activează pe piața din România oferind clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii financiare, dedicate atât clienților corporate, cât și celor de retail. Printre produsele consacrate ale băncii se numără: Depozitul “Avans net”, cardul de credit cu acces la Reduceri Deștepte, Pachetul “Afacerea mea” și altele. Cu un capital social de peste 700 milioane lei și o rețea națională de sucursale în toate orașele importante ale țării, Banca Românească are deja 21 ani de activitate pe piața bancară din România. În octombrie 2003, cel mai mare grup financiar din sud-estul Europei, National Bank of Greece (NBG), a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deținând în prezent 99,279% din capitalul social al acesteia. National Bank of Greece este cel mai vechi și cel mai mare grup financiar din Grecia, fiind fondat în anul 1841 și listat la Bursa de Valori din Atena încă din anul 1880. Începând cu octombrie 1999, grupul este listat și la Bursa de Valori din New York (NYSE). National Bank of Greece are o experiență de 172 de ani, cu o puternică prezență internațională prin cele peste 1.600 de unități bancare. În afara activităților bancare specifice, Grupul National Bank of Greece desfașoară în România o serie de alte operațiuni în diverse domenii financiare. Dintre companiile mai reprezentative aflate sub controlul National Bank of Greece în România se numără: NBG Securities Romania, Societatea de asigurare – reasigurare GARANTA și NBG Leasing IFN S.A.


Anul înființării: 2003

Structură acționariat:

Acționari Procent
National Bank of Greece 99,279%
Alți acționari 0,721%


Produse / Servicii: Activități de intermedieri monetare.

Sediul central: Str. Dinu Vintilă nr. 11, etaj 4, 5, 6 și 7, sect. 2, cod 021101, București

Contact de presă: Beatrice Petre – Tel: 021.3059070, E-mail: beatrice.petre@brom.ro

Contact relații cu publicul: Tel: 021-305.90.00, Fax: 021-305.91.91, E-mail: office@brom.ro, reclamații: opinii@brom.ro, Web: www.banca-romaneasca.ro

Linkurile companiei:
– site-ul companiei
– comunicate de presă
– informații financiare
– profilul / istoricul companiei
– management
– produse / servicii
– angajări / carieră

Management:
Marinis Stratopoulos – Director General (foto), Tel: 021-305.90.02, E-mail: otilia.tirpan@brom.ro
Efstathios Kouninis – Director General Adjunct (Retail) (foto), Tel: 021-305.91.82, E-mail: otilia.atanasiu@brom.ro

Date financiare (lei):

Anul Active Capital social Profit net Numar de angajați
2006 – 1.131.409.001 – –
2007 6.807.578.750 748.648.220 14.259.865 1.229
2008 9.164.097.419 748.648.220 14.259.865 1.546
2009 8.590.474.313 748.648.220 20.296.599 1.676
2010 7.662.200.000 748.648.220 – –
2011 7.387.200.000 748.648.220 – –

Sursa: Ministerul Finanțelor, Registrul Comerțului
Cursul valutar BNR – serii anuale (link)

Ultimele articole despre companie:

08.04.2014 – Italo-Romena și Banca Românească le-au luat fața băncilor mari în programul statului cu garanții de 2 miliarde de euro pentru IMM-uri
24.03.2014 – Banca Românească, plus 100 mil. euro la depozite
23.12.2013 – Banca Românească finanțează cu 6 mil. lei firma Fatrom pentru construcția unei fabrici de nutrețuri
17.12.2013 – Banca Românească are o expunere de 13 mil. euro într-un proiect rezidențial din Iași
16.12.2013 – Banca Românească are o expunere de 13 milioane euro în proiectul rezidențial Green Park din Iași