Banca Transilvania Cluj-Napoca (TLV – simbol bursier), cea mai mare bancă cu capital privat românesc, a obținut în primul semestru un profit net de 79,55 milioane de lei (24,1 milioane de euro), cu 35% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut. În trimestrul al doilea, banca a înregistrat un profit net de 48,3 milioane de lei (15 milioane de euro), în creștere cu 54% față de aceeași perioadă a lui 2006, acesta fiind cel mai mare câștig trimestrial din istoria băncii.

„Trimestrul al doilea a fost unul foarte bun, caracterizat printr-o conjunctură foarte bună pe toate segmentele noastre business. Rezultatele obținute ne dau încrederea că vom realiza bugetul propus pentru acest an și sperăm într-o continuare a acestei conjuncturi favorabile“, a declarat pentru ZF Robert Rekkers, directorul general al băncii, aflat în vacanță la golf în Austria.

Activele Băncii Transilvania au crescut cu 22% în primul semestru, apropiindu-se de nivelul de 10 miliarde de lei (3,2 miliarde de euro). Nivelul activelor a fost realizat în proporț ie de 83% față de prevederile bugetului de venituri și cheltuieli pe întreg anul 2007. Portofoliul de credite a crescut cu 30% în această perioadă, ajungând la 6,41 miliarde de lei (2,03 miliarde de euro). Profitul brut a crescut cu 48%, la 93,47 milioane de lei (28,3 milioane de euro), valoare care reprezintă 58% din profitul brut total bugetat pentru acest an.

Provizioanele nete au crescut, de asemenea, cu 157%, nivelul acestora fiind în primul semestru de 33 de milioane de lei (10 milioane de euro). Banca și-a continuat în primul semestru strategia de extindere a rețelei teritoriale și de lansare de noi produse. În primele șase luni, banca a deschis 44 de unități noi, ajungând la o rețea de 385 de sucursale și 5.240 de angajați.

Numărul de clienți activi ai băncii se ridica la finele lunii iunie la 897.000, în creștere cu 27% față de începutul anului. „Pentru mine cea mai mare provocare în acest an este să realizăm cât mai mulți clienți activi, obiectivul nostru fiind depășirea pragului de 1 milion de clienți până la finele anului“, a declarat Rekkers, care conduce Banca Transilvania din 2002. El a mai precizat că situația actuală este foarte favorabilă pentru băncile românești și că nu este un moment potrivit pentru vânzarea băncii, aceasta având în continuare resurse să crească prin forțe proprii. „Avem o conjunctură extrem de favorabilă: dobânzile scad, piața de capital crește, intră bani străini în piață.

Cred că putem face față acestei avalanșe de capital străin și nu cred că este un moment potrivit pentru vânzarea băncii, însă desigur decizia aparține acționarilor“, a precizat Rekkers. Principalul acționar, Banca Europeană de Reconstrucț ie și Dezvoltare (BERD), care deține 15% din acțiuni, a anunțat că nu intenționează să-și vândă participația. Printre acționarii semnificativi ai băncii se numără și trei SIF-uri, care dețin împreună circa 14% din acțiuni.

Acțiunile Băncii Transilvania au crescut ieri cu 2,2%, în așteptarea rezultatelor, închizând ședința de tranzacționare la prețul de 0,935 lei/acțiune. Capitalizarea băncii se ridică la 1,78 de miliarde de euro, luând în considerare și majorarea de capital derulată în acest an.

 Acest articol a apărut în ediția tipărită a ziarului din 8 august 2007