Actiunile Bancii Transilvania (TLV) inregistrau o scadere de 1,5% la ora 11:40, dupa ce a raportat ieri un profit net pe primul semestru de 111,4 mil. lei (30,3 mil. euro), in crestere cu 40% fata de perioada similara a anului trecut, potrivit rezultatelor preliminare transmise BVB.
In trimestrul al doilea, Banca Transilvania a inregistrat un castig de 62,1 mil. lei (17 mil. euro), cu 28% mai mare fata de trimestrul al doilea din 2007.
Pretul actiunilor TLV a scazut astazi la 0,33 lei, cu 5,7% sub nivelul de 0,35 lei la care actionarii au putut sa-si exercite dreptul de preferinta in cadrul majorarii de capital. Banca Transilvania a strans peste 100 mil. lei (27 mil. euro) in cadrul majorarii de capital finalizate saptamana trecuta, actionarii subscriind 94% din actiunile emise in cadrul operatiunii. Banca are o capitalizare de circa 960 mil. euro.
In ultimele doua luni, de la trecerea datei de inregistrare pentru majorarea de capital si pana in prezent, actiunile TLV au pierdut circa 25%.