Românii sunt împrumutați de bănci pentru a prinde un loc în față la oferta de listare a Romgaz.
Oferta Romgaz, cea mai mare listare din istoria bursei, a stârnit mare rumoare în piața financiară, iar câteva bănci sunt dispuse să își finanțeze clienții premium pentru a cumpăra cât mai multe acțiuni în ofertă.
La mijloc sunt 370 milioane de lei pentru ca tranșa de acțiuni alocată micilor investitori să fie subscrisă. Aceasta este de departe cea mai mare ofertă de acțiuni făcută vreodată de o companie publicului larg din România.
WikiZF: Profilul companiei Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A.
Potrivit unor surse din piață, BCR, BRD și Banca Transilvania ar acorda finanțări pe termen scurt de tip „leverage“ clienților cu conturi de tranzacționare de valori mari pentru a subscrie la oferta Romgaz.
Finanțarea acordată clienților premium poate ajunge până la de trei ori valoarea portofoliului de acțiuni al clientului, în cazul BCR.
Clientul trebuie să returneze banii pe 6 noiembrie când are loc decontarea tranzacțiilor din oferta Romgaz, potrivit unor surse din piață.
Nu orice client poate primi o astfel de finanțare, condițiile impuse sunt extrem de stricte, iar clientul trebuie să aibă un istoric bun al tranzacțiilor pe bursă, fără nicio decontare eșuată și să aibă o situație financiară bună.
Acest tip de finanțare îi permite clientului să primească pachetul de acțiuni dorit în cazul în care există subscrieri mai mari pe tranșa de retail decât acțiunile scoase la vânzare. Brokerii se așteaptă ca tranșa de retail să fie subscrisă de până la de două ori, fapt ce ar însemna ca investitorii să depună ordine de cumpărare pentru acțiuni Romgaz în valoare de peste 700 milioane de lei (160 mil. euro).
După primele trei zile de ofertă, investitorii au subscris acțiuni de 184 milioane de lei (42 mil. euro).
De exemplu, dacă tranșa de retail este subscrisă de două ori, iar un investitor are bani să cumpere 10.000 de acțiuni, atunci va primi doar 5.000 de acțiuni. În cazul în care respectivul client ia o finanțare de la bancă pentru încă 10.000 de acțiuni, atunci el se asigură că va primi cele 10.000 de acțiuni pentru care are bani proprii. Oricum, pentru că subscriu la prețul maxim de 32 lei, investitorii mici își primesc până la un sfert din bani înapoi pentru că estimările sunt că prețul final de ofertă va fi apropiat de pragul minim de 24 lei/acțiune pentru că investitorii instituționali sunt cei care stabilesc prețul final din ofertă, iar aceștia nu sunt dispuși să cumpere la prețul maxim. Investitorilor instituționali, din care fac parte băncile și fondurile de investiții străine și locale, le sunt alocate 85% din acțiunile din ofertă, iar fondurile trebuie să vină cu cel puțin 1,1 miliarde de lei.
„Se practică acest tip de finanțare pentru ca clienții să nu fie nevoiți să vândă din acțiunile pe care le dețin în portofoliu pentru a face rost de bani pentru oferta Romgaz“, a spus un broker.
„Am fi vrut să oferim și noi această facilitate dar, după părerea noastră, statutul de membru în consorțiul de intermediere nu ne permite conform legislației MiFID“, a spus Dana-Mirela Ionescu, președintele casei de brokeraj Raiffeisen Capital &Investment, unul dintre intermediarii ofertei alături de BCR, Erste și Goldman Sachs.
Oferta Romgaz este cea mai mare din istoria bursei, iar statul vrea să strângă între 315 și 411 milioane de euro de la investitori de pe bursă pentru 15% din capitalul companiei care deține jumătate din rezervele de gaze naturale ale României. De marți 22 octombrie, când a început oferta Romgaz, tranzacțiile pe bursă au scăzut puternic, iar indicii bursieri s-au decuplat de la evoluția piețelor externe, investitorii având ochi doar pentru oferta Romgaz. Mulți dintre aceștia au vândut din acțiunile de pe bursă pentru a face rost de bani pentru ofertă, fapt ce a dus la scăderi ale cotațiilor acțiunilor în ultimele zile.
Până ieri la 17.00, investitorii de retail au subscris aproape 6 milioane de acțiuni în oferta Romgaz, reprezentând 68% din tranșa alocată investitorilor mici. Valoarea ordinelor de subscriere la ofertă a fost de 192 milioane de lei (43,6 mil. euro), luând în calcul faptul că investitorii mici subscriu în ofertă la prețul maxim din ofertă de 32 lei/acțiune. Joi a fost cea de-a treia zi de ofertă. Investitorii de retail beneficiază de un discount de 5% dacă fac subscrierile în primele cinci zile de ofertă (22-28 octombrie). De pe 29 până pe 31 octombrie, care este ultima zi de ofertă, discountul este de 3% din prețul final de ofertă.
Subscrierile la ofertă se pot face în una dintre unitățile bancare ale BCR și Raiffeisen Bank, cele două bănci care fac parte din consorțiul care intermediază oferta, la firmele de brokeraj și băncile care au semnat un angajament cu cele două bănci.
Prețul final al ofertei se formează pe tranșa investitorilor instituționali prin licitație. Practic, fiecare investitor instituțional poate subscrie acțiuni sau GDR-uri la orice preț din intervalul de ofertă (24 – 32 lei). La final, intermediarii ofertei vor selecta investitorii pe criterii calitative pentru a păstra o proporție de cel puțin 5 la 1 a investitorilor pe termen lung (care țin acțiunile mai mult de un an) raportat la cei speculativi (care vor să le vândă în mai puțin de un an).
În cazul în care nu se atinge un grad de subscriere de 100% pe tranșa investitorilor instituționali, atunci prețul final va fi egal cu prețul minim de 24 de lei. În caz contrar, prețul final poate să urce în funcție de gradul de suprasubscriere până la un maxim de 32 de lei.
Pe tranșa investitorilor de retail alocarea acțiunilor se face pro-rata. Spre exemplu, dacă se subscriu de două ori mai multe acțiuni decât cele oferite în cadrul tranșei, atunci fiecare investitor primește jumătate din acțiunile subscrise și după închiderea ofertei primește înapoi diferența de bani.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.10.2013