Mesajele bancherilor de intensificare a luptei pentru atragerea de clienți se văd încă foarte puțin în marjele de dobândă – ecartul dintre dobânzile percepute la credite și cele plătite la depozite – în relația cu clienții.

În luna martie restrângerea marjelor a fost ceva mai vizibilă la lei, unde ecartul dintre dobânzi a coborât cu aproape o jumătate de punct procentual pentru popu­lație, respectiv cu mai bine de un punct la companii. Ajustarea vine însă după un salt consistent în februarie. La valută evoluția a fost similară,

Ieftinirea creditării a fost constant acompaniată de reducerea dobânzilor plătite la depozite, astfel că ecartul a fost aproape constant în ultimul an. O corecție vizibilă a apărut abia în decembrie anul trecut, însă de atunci bancherii nu au cedat mai nimic.

La creditele noi în lei pentru populație, dobânda medie a coborât în martie cu puțin peste o jumătate de punct procentual, până la 12,95% pe an. În paralel, dobânda la depozite a fluctuat foarte puțin, apropiindu-se de 7% pe an, ceea ce a dus la o îngustare a marjei cu circa jumătate de punct.

Bancherii și-au făcut însă curaj în ultimele luni doar să “testeze” piața cu oferte promoționale de credite, urmând să se hotărască dacă merg definitiv pe o scădere a dobânzilor în funcție de reacția cererii.

“Noi avem o campanie pentru creditele de consum în lei de câteva luni. Impactul a fost foarte bun și a generat un flux de vânzări destul de susținut în aceste luni, cea mai bună lună fiind chiar aprilie. La nivelul actual de concurență estimez că cel puțin în următoarele luni vom vedea în continuare oferte bune în piață și nu creșteri de preț”, spune Gabriela Nistor, director executiv de retail la Banca Transilvania.

Ofertele promoționale au ieftinit creditele de retail

Valul de oferte promoționale se reflectă și în statisticile BNR: dobânda anuală efectivă medie la un credit de consum a coborât în martie la 17% pe an, față de 17,8% în februarie. Costul este însă similar cu cel din primăvara trecută (în mai 2010 media cobora la 17,2%), însă bancherii au scumpit în vara lui 2010 finanțările, după ce Guvernul a anunțat măsuri-șoc de ajustare fiscală.

Marja de dobândă la lei din relația cu clienții individuali a coborât în martie la 5,9 puncte procentuale, față de aproape 6,4 puncte în februarie. Totuși, ecartul de dobânzi fusese mult mai restrâns în lunile precedente: din aprilie și până în decembrie 2010 marja nu sărise de 5 puncte.

La euro fluctuațiile au fost chiar mai mici. Dobânda medie la credite a stagnat în martie la 5,8% pe an, iar la depozite la 3,3% pe an. Astfel, marja a rămas la 2,5 puncte procentuale, nivel în linie cu cele înregistrate începând din decembrie anul trecut.

“Suntem deja cu marje joase. Mai mult, la creditele imobiliare-ipotecare operăm cu dobânzi introductorii, promoționale și fixe pe anumite perioade de timp”, spune Nistor, explicând că acum clienții caută mai multă siguranță în privința costurilor.

Noile reglementări, care obligă băncile să lege costul creditelor de indicatori independenți (cum sunt Robor la lei sau Euribor la euro), ar putea să complice calculele bancherilor anul acesta. Indicatorul Euribor a urcat deja semnificativ față de anul trecut, bancherii răspunzând până acum cu reduceri ale marjelor. Rămâne însă de văzut dacă vor avea curaj să le reducă și mai mult, având în vedere că nu mai au voie să le majoreze ulterior, pe parcursul derulării contractului. Și la lei, indicatorul Robor se află acum aproape de minime istorice, în condițiile în care și dobânda-cheie a BNR se află la un minim de 6,25% pe an. Cum BNR nu anticipează o atenuare a inflației în viitorul apropiat, riscul este mai mare să apară creșteri decât scăderi.

Scăderi mai mari la companii

Companiile au reușit să negocieze în martie ieftiniri ale creditelor atât la lei, cât și la euro, iar în condițiile în care la depozite ratele au rămas relativ constante, bancherii au fost nevoiți să accepte marje mai mici.

Cea mai vizibilă ajustare a fost la lei, unde marja de dobândă a coborât cu peste un punct procentual, până la 4,2 puncte procentuale. Totuși, ecartul rămâne mai mare decât cel consemnat în ianuarie, când se înregistrase un minim de 4,1 puncte. Dobânda medie la creditele noi în lei pentru companii a coborât în martie la 9,8% pe an, cu mai mult de un punct față de februarie, când costul finanțărilor înregistrase o cocoașă, arată datele BNR. Creditele rămân însă mai scumpe decât în decembrie sau ianuarie. În paralel, dobânzile plătite companiilor la depozitele în lei au coborât ușor, la 5,5% pe an, rămânând însă în banda în care oscilează încă din septembrie anul trecut.

Și la euro companiile au reușit să obțină costuri ușor mai bune la finanțare, deși pe plan internațional dobân­zile sunt în creștere. Dobânda medie la creditele noi a fost de 5,6% pe an în martie, mai mare totuși față de mini­mul de 5% pe an atins în ianuarie. În schimb, dobânda medie la depozite a urcat ușor. Marja obținută de bancheri la euro pe segmentul de corporate s-a îngustat astfel la trei puncte procentuale, de la 3,2 puncte în februarie. Minimul fusese atins în ianuarie, la 2,6 puncte.