Bancherii au vândut în medie credite de echivalentul a 1,4 miliarde de euro în fiecare din ultimele 12 luni încheiate în aprilie, însă sumele abia dacă permit rostogolirea finanțărilor acordate în trecut, fără să asigure finanțarea unor clienți noi sau a unor proiecte noi de investiții.
Spre comparație, în primele zece luni din 2008, când creditarea era încă în perioada de boom, împrumuturile vândute lunar se ridicau la 2,6 miliarde de euro.
Pentru prima dată, BNR a furnizat ZF date privind creditele nou acordate de bănci în fiecare lună, în condițiile în care în mod tradițional publică lunar doar informații privind soldul creditului privat. Variațiile soldului indică doar diferența dintre volumul creditelor nou acordate în luna respectivă și rambursările efectuate de clienți, însă aceste date nu puteau fi calculate. Faptul că soldul creditului privat bate pasul pe loc pe palierul de 200 de miliarde de lei (circa 48 mld. euro) de la începutul lui 2009 arată că vânzările noi de credite acoperă doar rostogolirea împrumuturilor deja acordate, nefiind pompate fonduri suplimentare în economie. Noile date furnizate ZF arată că băncile nu au blocat complet finanțarea, dar sunt mult mai zgârcite când vine vorba să dea finanțări. Bancherii dau vina pe criză, care descurajează clienții individuali să se mai împrumute, iar antreprenorii nu mai au curaj să facă investiții noi, când văd că nu au cerere. “La clienții persoane fizice constrângerile sunt date de îndatorarea anterioară mare pe fondul unor venituri în scădere, dar și de criteriile de risc mai stricte”, spune Lucian Cojocaru, directorul Departamentului Comercial al rețelei BRD. Pe de altă parte, scăderea valorii proprietăților imobiliare – utilizate ca garanții- împinge de asemenea în jos valoarea creditelor care pot fi contractate.
Practic, volumul creditelor vândute în prezent este similar cu cel înregistrat la sfârșitul anului 2006 – începutul lui 2007. Atunci Produsul Intern Brut era însă de până în 100 de miliarde de euro, în timp ce pentru anul acesta este de așteptat să ajungă la 120 de miliarde de euro.