Unele bănci sunt dispuse chiar să preia mai multe credite ale aceluiași debitor și să le con­solideze sau să împrumute clienților o sumă cu până la 20% mai mare decât cea necesară refinanțării. Reducerile de dobândă sau eliminarea comi­sio­nului de acordare, care reprezenta un obstacol serios pentru refinanțarea unui credit, a început deja să se resimtă în numărul clienților care vin la ghișeu, spun bancherii.

“Numărul de aplicații pentru toate tipurile de credite cu ipotecă a crescut cu aproximativ 50% în septembrie față de august. Iar creșterea din octombrie, în comparație cu septembrie, a fost de încă 10%”, spun reprezentanții Millennium. Banca refinanțează până la sfârșitul anului credite pentru locuință fără să perceapă comision de analiză a dosarului. Pe partea de credite pentru locuințe, cererea a crescut de 2,6 ori în septembrie.

Laszlo Diosi, șeful OTP Bank, spunea recent că majoritatea creditelor vândute în ultimele luni reprezintă refinanțări, clienții noi fiind foarte puțini. OTP nu promovează creditele special pentru refinanțare, dar practică dobânzi sub media pieței la creditele cu ipotecă.

Și BCR a eliminat comisionul de analiză a dosarului pentru refinanțarea printr-un credit ipotecar a creditelor acordate de alte bănci. În varianta standard, valoarea comisionului este de 2,5% din suma acordată. Credite de conso­lidare a datoriilor fără comision de analiză vând și turcii de la GE Garanti până la sfârșitul acestui an. ING încearcă să atragă clienți vânzând credite de refinanțare cu dobândă preferențială clienților care vin cu “un prieten” pentru a obține un împrumut. Reprezentanții băncii estimează creșterea cu o treime a vânzărilor în urma lansării campaniei.
Carpatica are o strategie mai agresivă de atragere a clienților și a eliminat în totalitate comisioanele la împrumuturile de refinanțare. În plus, banca promite potențialilor clienți dobândă zero în primele trei luni de contract, precum și trei luni perioadă de grație. În paralel, Raiffeisen a eliminat comisioanele la creditele de refinanțare și plătește în locul clienților taxele notariale. Banca de stat CEC Bank a tăiat cu până la 2,4 puncte procentuale dobânda la creditele de refinanțare contractate până la finalul anului.