Soluția invocată din nou este trecerea sistemului bancar la standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) – deja folosite în paralel de marea majoritate a băncilor, dar care nu va avea însă loc mai devreme de 2012, conform deciziei luate de BNR și Ministerul Finanțelor și asumată prin acordul cu FMI.
“IFRS permite scoaterea în afara bilanțului a unor credite în condițiile stabilite de bancă pe baza rațiunilor economice: costuri, probabilitate de recuperare etc. Acum trebuie să le păstrezi în bilanț, provizionate, până la epuizarea căilor legale de recuperare, chiar dacă știi că probabilitatea de recuperare este zero. Trecerea la IFRS ar ajuta la «curățarea» bilanțurilor de credite neperformante și costuri inutile”, a declarat Vladimir Kalinov, vicepreședinte executiv al Raiffeisen Bank responsabil cu divizia Risc.
În același timp, el contestă tratamentul actual al dobânzilor penalizatoare la creditele restante. “Practic acum, prin acumularea de dobânzi care au șanse foarte mici să fie plătite, are loc o creștere artificială a activelor și a veniturilor, compensată de provizionarea cu 100% a acestor dobânzi. Inclusiv din perspectiva investitorului sau a analistului extern, portofoliile băncilor românești vor părea că se înrăutățesc, deși în fond este vorba de un «lest» pe care standardele RAS (contabilitatea românească) ne fac să îl tragem după noi”, spune oficialul Raiffeisen.
În prezent, conform Regulamentului 3/2009 emis de Banca Națională, băncile sunt obligate să țină creditele în bilanț, provizionate, până la epuizarea căilor legale de recuperare sau îndeplinirea termenului de prescripție, ori până când drepturile contractuale aferente respectivului credit au fost transferate altei entități.
Ca atare, soluția folosită frecvent de mai multe bănci începând de anul trecut a fost cesionarea de portofolii de credite inclusiv pe companii din același grup, evitând să “șteargă” creditele pentru care sunt probabilități foarte mici de recuperare. Agravarea crizei și reducerea șanselor de recuperare fac ca transferul creditelor cu probleme către firme specializate să devină din ce în ce mai dificil.
“Epuizarea căilor legale de recuperare este o regulă foarte largă, teoretic ele neputând fi epuizate niciodată. Chiar dacă se ajunge în executare silită, este foarte greu de dovedit că nu se mai poate urmări nimic”, susține un bancher.
Altul consideră însă că cerința BNR de a cere păstrarea creditului în bilanț până la epuizarea căilor legale este “o dovadă de înțelepciune”, iar operațiunea de “write-off” nu ar trebui să aibă loc decât la lichidarea companiei în cauză.
“Nici în Vest nu se face write-off imediat, se provizionează și se urmărește creanța până când chiar nu mai ai soluție. Până la urmă, tot te costă chiar dacă o scoți din bilanț pentru că apare în contul de profit și pierdere”, afirmă un bancher de top 10.
Cert este că provizioanele au crescut galopant în ultimul an și jumătate, ajungând în aprilie la un volum de 17,8 miliarde de lei (4,2 miliarde de euro), cu peste 60% mai mare decât în urmă cu un an. În același timp, creanțele scoase în afara bilanțului chiar au scăzut ușor în același interval, situându-se în martie la aproape 2,4 miliarde de lei.
Totuși, Regulamentul 18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit face mai multe referiri la opțiunea de scoatere a unor credite neperformante în afara bilanțului, însă bancherii nu consideră lămuritoare reglementările.
“Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese adecvate pentru a asigura că nivelul provizioanelor și al activelor scoase în afara bilanțului reflectă așteptări realiste cu privire la rambursare și recuperare. Instituțiile de credit trebuie, periodic, să revizuiască activele problemă la nivel individual sau la nivel de portofoliu pentru creditele cu caracteristici omogene și să realizeze clasificarea activelor, provizionarea și, după caz, scoaterea acestora în afara bilanțului”, se spune în regulamentul BNR.
Nu ar fi prima dată când experții în reglementare ai Băncii Naționale și responsabilii instituțiilor de credit nu sunt pe aceeași lungime de undă, inclusiv din cauza unor probleme de comunicare. În prezent, pe piață există percepția că BNR nu lasă la latitudinea fiecărei bănci ștergerea datoriei unui client, ci impune epuizarea căilor legale de recuperare a creanței.
Standardele internaționale de raportare permit write-off-ul pe baza unor rațiuni economice stabilite de bancă – probabilitate de recuperare, costuri.
În aceste condiții, bancherii așteaptă de la BNR măcar definirea mai clară a condițiilor în care pot șterge credite din bilanț, dacă nu chiar permisiunea de a stabili fiecare criterii interne pentru astfel de operațiuni.
“Menținerea acestor active în portofoliile băncii nu face decât să deterioreze indicatorii și să mențină un nivel ridicat de active teoretice. În contextul în care apetitul investitorilor este extrem de scăzut pentru cesiunea de creanțe, vom avea volume importante de «active toxice» acumulate în urma crizei, care vor fi purtate până la identificarea unui posibil cumpărător”, susține un bancher.