Primele zece bănci după cotele de piață la creditarea corporate și de retail, care cumulează 80% din soldul creditelor, au relaxat în trimestrul al doilea condițiile de acordare a împrumuturilor pe ambele segmente și au anticipat menținerea acestei tendințe și în T3, potrivit unui sondaj realizat de Banca Națională.

La retail, băncile susțin că și creditele de consum și cele ipotecare au devenit mai ușor de luat în trimestrul al doilea – înregistrând cea mai amplă relaxare a condițiilor din trimestrul al treilea 2008, iar tendința era așteptată să continue.

Analizând răspunsurile băncilor, BNR concluzionează că intensificarea concurenței este factorul care a avut cea mai mare contribuție în adoptarea măsurilor de relaxare a standardelor de creditare. “Cererea modestă din partea popu­lației este posibil să fi amplificat acțiunea acestui factor.”

Mai mult, BNR consideră că băncile autohtone au o atitudine mai puțin restrictivă comparatic cu cele din zona euro, atât la creditele de consum, cât și la cele ipotecare.

Noul regulament de creditare pe care Banca Națională ar urma să-l adopte până la sfârșitul anului, va pune însă capăt acestei tendințe de relaxare, putând imprima chiar o mișcare inversă.

Pentru trimestrul al treilea bancherii se așteptau la o revenire a cererii pentru credite ipotecare după căderea din trimestrul al doilea, însă rămâne de văzut dacă aș­tep­tările au fost confirmate.

Este posibil ca in­clu­siv amenințarea res­­tricțiilor pregătite de BNR să fi stimulat contractarea de credite, însă situația a devenit complet neclară după ce șeful ARB Radu Ghețea a lăsat să se înțeleagă că forma finală a noilor reguli nu vor viza creditele ipotecare, așa cum era cazul în proiectul publicat inițial de banca centrală.

În același timp, băn­cile estimau pentru T3 creșterea cererii mai ales pe segmentul creditelor de consum garantate cu ipoteci, după ce în trimestrul al doilea a fost consemnată o majorare modică a solicitărilor de carduri de credit. De altfel, acesta a fost unul dintre puținele produse pentru care băncile au mai adus noutăți pe piață.

În zona corporate, principalii finanțatori nu și-au schimbat prea mult percepțiile: companiile din energie, agricultură și industrie sunt cele mai căutate, mai ales având în vedere anul agricol bun, iar de imobiliare, construcții și turism fuge toată lumea.

În privința standardelor de creditare nu se poate trage o concluzie având în vedere că predomină evaluarea individuală a fiecărui client și stabilirea de condiții specifice. Pentru T3 bancherii anticipau și aici o creștere a cererii mai ales pentru finanțări pe termen scurt.

Sondajul BNR are o valoare redusă din punctul de vedere al anticipațiilor pentru că previziunile incluse se referă la trimestrul al treilea care deja s-a încheiat.

Așteptările bancherilor

  • Cererea de credite de consum urma să crească în T3, în special pe segmentul creditelor de consum garantate cu ipoteci

  • Tendința de scădere a prețurilor locuințelor era estimată să continue pe termen scurt, însă cu o amploare mai scăzută

  • Cererea de credite ipotecare avea să-și revină în trimestrul al treilea, după scăderea ușoară înregistrată în T2, contrar așteptărilor exprimate de bancheri

  • Tendința de relaxare a standardelor de creditare începută în trimestrul al doilea avea să continue în T3, mai ales în cazul creditelor pentru achiziții de locuințe și terenuri

  • Percepția privind riscul de credit asociat companiilor din energie, agricultură și industrie s-a îmbunătățit, cele mai riscante fiind considerate firmele din imobiliare, construcții și turism

  • Cererea de credite corporate urma să crească în T3, mai ales pentru finanțări pe termen scurt și într-o mai mică măsură pentru credite pe termen lung

  • Standardele de creditare pentru sectorul corporate prezintă evoluți mixte, având în vedere profilurile diferite ale clienților: în general se vede presiunea pe marjele de dobândă la lei, dar cresc primele de risc.