Bancile au cumparat marti titluri de stat emise de Ministerul Finantelor pe o perioada de un an de 800 miliarde de lei, dobanda medie primita fiind de 17,98% pe an. Chiar daca initial cererea venita din partea bancilor a fost de aproape 2.000 miliarde de lei, Finantele nu au acceptat suprasubscrierea emisiunii. Cea mai mare parte a titlurilor de stat au fost luate de banci in nume si cont propriu – 690 miliarde de lei, clientii fiind mai putin interesati. Incepand de luna viitoare Ministerul Finantelor s-ar putea sa aiba o concurenta serioasa in certificatele de depozit promise de banca centrala. Acestea vor fi emise intr-o prima etapa pe perioade de timp scurte – trei si sase luni, urmand ca apoi, in functie de cererea pietei, sa se ajunga cu scadenta si pana la un an.