Populația și companiile aveau la sfârșitul lui septembrie rate restante însumând 15,7 miliarde de lei (echivalentul a 3,7 mld. euro), ritmul de creștere al întârzierilor la plată accelerând în comparație cu lunile anterioare pe fondul problemelor mai mari cu împrumuturile în valută. Ponderea ratelor restante în soldul total al creditelor a urcat la 7,5% în septembrie, aproape dublu față de sfârșitul anului trecut, potrivit datelor BNR.

Valoarea ratelor restante la împrumuturile în valută au crescut în septembrie cu 245 de milioane de euro, până la 1,96 miliarde de euro (echivalentul a 8,4 mld. lei), continuând astfel tendința de deteriorare accentuată a portofoliilor pe acest segment semnalată încă din primăvară. Problemele sunt generate în principal de companii și de clienții individuali care s-au împrumutat pentru consum.

“Datele Biroului de Credit arată că restanțele pentru creditele ipotecare rămân în continuare la un nivel redus, iar creșterea restanțelor pentru împrumuturile în valută este concentrată pe segmentul creditelor de consum și ale companiilor. Evoluția creditelor ipotecare a fost pozitivă, acest segment rămâne cel mai dinamic, cu o creștere de 23% în ultimul an”, spune Rozalia Pal, economistul-șef al UniCredit Țiriac Bank.

În trecut, clienții cu împrumuturi în lei au fost cei care au dat cele mai mari bătăi de cap bancherilor, în condițiile în care a existat o diferență calitativă semnificativă între cele două tipuri de portofolii. Creditele în valută sunt în cea mai mare parte garantate cu ipoteci, astfel că debitorii au făcut până acum eforturi pentru a achita ratele, speriați de perspectiva pierderii garanțiilor.

În schimb, restanțele înregistrate de clienții cu împrumuturi în lei și-au temperat ritmul de creștere în ultimele luni după un avans accelerat pe parcursul anului trecut. În septembrie, întârzierile la plata creditelor în lei au crescut cu 3,3%, până la 7,31 miliarde de lei.

Soldul restanțelor la creditele în moneda locală este mai mic cu echivalentul a un miliard de lei decât valoarea întârzierilor la valută, dar ponderea ratelor restante în total împrumuturi este mai mare cu trei puncte procentuale.

Astfel, în timp ce restanțele la valută însumează 6,4% din totalul creditelor acordate, la lei ponderea urcă până la 9,4%.

Noul val de creștere a restanțelor se datorează în mare parte măsurilor de austeritate adoptate de Guvern la jumătatea acestui an, în special reducerii cu 25% a salariilor din sectorul public. Mulți bancheri indică, de asemenea, probleme în creștere pe segmentul companiilor mici, afectate de lipsa de finanțare și de prelungirea recesiunii. Problemele IMM-urilor se concentrează însă tot pe partea creditelor în valută, spun bancherii.

“Probabil sunt probleme în creștere la creditele în euro acordate firmelor mici. Noi nu simțim acest val de credite neperformante pentru că avem un portofoliu preponderent în lei. IMM-urile au intrat în primul val de creștere a neperformanțelor, iar în prezent sunt mai puține cazuri noi de firme care au probleme cu rambursarea creditelor”, a declarat Daniel Szekely, directorul direcției IMM-uri din cadrul Băncii Transilvania. Szekely spune că cea mai mare parte a neperformantelor este înregistrată de companiile cu probleme financiare mai vechi. El spune că multe firme au cerut restructurarea împrumuturilor în ultimul an, unele reușind să-și revină, în timp ce altele au ratat relansarea, îngroșând astfel rândurile restanțierilor.

Bancherii se așteptau în primăvară, când existau semnale vizibile privind reluarea creșterii economice, ca deteriorarea portofoliilor de credite să se oprească la jumătatea acestui an, având în vedere că ritmul de creștere se temperase comparativ cu 2009. În prezent, cele mai pesimiste scenarii indică o creștere a restanțelor cel puțin până la jumătatea lui 2011.

“Ne așteptăm ca în 2011, pe masură ce economia revine pe plus, să se îmbunătățească și situația creditelor neperformante, mai ales după ce portofoliul de credite va reîncepe să crească prin acordarea mai multor împrumuturi noi, iar situația financiară a populației și a companiilor se va redresa”, apreciază Rozalia Pal.

Cele mai mari probleme cu întârzierea plăților către bănci se înregistrează în județele slab dezvoltate economic sau dependente de o singură industrie. De exemplu, în Bihor ratele restante ajungeau luna trecută la o cincime din totalul împrumuturilor acordate. Și în Bistrița, Ialomița sau Galați întârzierile la plată depășeau 10% din soldul total al împrumuturilor.