Guvernele europene se văd nevoite să slaveze de la faliment banca franco-belgiană Dexia la mai puțin de trei luni după ce instituția a primit certificatul de sănătate de la Uniunea Europeană, acesta fiind primul semn că inima zonei euro începe să fie măcinată de criza datoriilor suverane.

Problemele Dexiei nu puteau să intre sub lupa investitorilor într-un moment mai dificil pentru uniunea monetară, în condițiile în care agenția de evaluare fi­nan­ciară Moody’s a retrogradat cu trei trepte ratingul Italiei, ceea ce mărește neîncrederea investitorilor că țările euro pot face față, fără să fie șifonate serios, crizei datoriilor.

Guvernatorul băncii centrale franceze și Ministerul francez de Finanțe au anunțat că banca franco-belgiană va fi restructurată în următoarele zile, dar au asigurat că efectele acestei măsuri asupra finanțelor publice și a sectorului bancar vor fi limitate.