Membrii boardurilor băncilor centrale din Europa de Est care consideră că este timpul pentru majorarea ratelor dobânzii nu vor reuși să își convingă colegii să ia această decizie până anul viitor, în condițiile în care procesul de revenire a economiilor este lent, iar inflația îi ține încă în șah.

Consiliul de politică monetară din Polonia, care se întâlnește în această săptămână, nu va majora ratele înainte de 2011, potrivit opiniei a șase din nouă economiști chestionați de Bloomberg. Opt dintre aceștia au afirmat că cei însărcinați cu stabilirea dobânzii în Ungaria, care s-au întâlnit ieri, nu vor acționa în această direcție în acest an. Banca Ungariei a decis să mențină dobânda la 5,25%. Toți cei nouă au fost de acord că nici banca centrală a Cehiei nu va opera modificări în 2010.

“Au citit economia scrisă de reprezentanții <<de modă veche>>, de unde au reținut că dacă ții dobânda jos creezi un bubble”, a spus Lars Christensen, analist-șef la Danske Bank din Copenhaga. “Noi nu ne aflăm într-o situație unde ne apropiem de un boom economic. Suntem în continuare pe scădere.”

Dobânzi mici, creștere pe măsură

Bancherii centrali din Europa de Est caută indicii care să le sugereze când este momentul să majoreze ratele dobânzii, aflate acum la minime record, în condițiile în care economiile lor își revin după cea mai dificilă recesiune de după căderea cortinei de fier. Dacă cei care optează pentru majorări ale dobânzilor de politică monetară vor obține o creștere economică modestă, absența presiunilor inflaționiste și menținerea neschimbată a dobânzilor nu fac altceva decât să întârzie revenirea.

Consiliul director al băncii centrale a Cehiei a votat în ședința de pe 23 septembrie cu șase voturi pentru și unul împotrivă pentru menținerea dobânzii pe două săptămâni la 0,75%. Guvernul plănuiește un proces de “consolidare fiscală” care va continua să țină inflația în șah, potrivit guvernatorului Miroslav Singer.

Ungaria va menține probabil dobânda la depozitele la două săptămâni neschimbată, la 5,25%, iar Polonia nu va modifica referința la șapte zile de la 3,5%, potrivit grupului de economiști interogați de Bloomberg. Reprezentanții băncii centrale ai celei mai dezvoltate economii din regiune urmează a se întâlni în perioada 28-29 septembrie.

În 2011, majorări în linie

Există însă câțiva strategi care au observat în ultima perioadă beneficiile majorărilor de rate.

Preocupată de o posibilă majorare a prețurilor și de un nou fenomen de tip bubble, Eva Zamrazilova, persoana însărcinată cu stabilirea ratei de politică monetară în Cehia, a declarat pe 24 august că o majorare ar trebui discutată “cât de curând posibil”. Adam Glapinski, membru al conducerii băncii centrale a Poloniei, a cerut o majorare semnificativă preemtivă, potrivit rețelei de știri PAP.

Băncile centrale ale Poloniei și Ungariei au analizat posibilitatea majorării ratelor pentru prima dată după 2008 în luna august, potrivit rapoartelor ultimelor ședințe.

Strategii cehi vor dubla rata de politică monetară la 1,5% până în 2011, potrivit previziunilor. În Ungaria rata va urca la 5,75%, iar în Polonia la 4,25%.

BNR nu a mai umblat la dobânzi din mai

În România, rata a scăzut de la 10,25% la sfârșitul lui 2008 la 6,25%. Ultima modificare operată de Banca Națională a României a fost în luna mai. Atunci, BNR a operat o reducere de un sfert de punct procentual comparativ cu luna precedentă, după ce în martie dobânda a scăzut cu jumătate de punct.

BNR nu va reduce dobânda-cheie la lei pentru a stimula reluarea creșterii economice de teama impactului inflaționist al majorării TVA în iulie, iar România rămâne anul acesta cu cea mai proastă perspectivă din Europa cu excepția Greciei, anticipează analiștii Deutsche Bank, cea mai puternică bancă germană.

Mulți analiști pariază că Polonia, singurul stat european care a reușit să evite recesiunea anul trecut, va fi prima din regiune care va majora costurile de creditare.

Posibilitatea majorării ratelor a crescut în cazul Poloniei după ce economia a avansat cu 3,5% în trimestrul doi, mai repede decât estimaseră analiștii. Ratele de creștere din alte state sunt mai modeste. Produsul Intern Brut al Cehiei a avansat cu 2,4%, iar cel al Ungariei cu 1% în aceeași perioadă.

Andras Simor, președintele băncii centrale a Ungariei, a decis în ședința de ieri să mențină dobânda la minimul de 5,25%