Administratia Nationala a Drumurilor va semna in zilele urmatoare un contract de credit cu un consortiu format din sase banci si condus de ING Bank Romania, a carui valoare este de aproximativ 30 a€“ 31 milioane euro, potrivit unor surse de pe piata bancara implicate in finantare.
“Finantarea acordata de grupul de banci in vara catre AND va fi extinsa prin acest credit pana la 100 mil. euro”, au spus pentru Ziarul Financiar sursele citate.
Contactati de Ziarul Financiar, reprezentantii Administratiei Nationale a Drumurilor nu au dat niciun raspuns pana la inchiderea editiei pentru a da mai multe detalii pe aceasta tema. In iulie, grupul de banci format din ING Bank Romania, BCR, BRD-SocGen, Banc Post, Alpha Bank si UniCredit a acordat primul credit sindicalizat in lei de pe piata romaneasca fara garantii de stat de 2.550 mld. lei (circa 69 mil. euro). Potrivit unor informatii de pe piata, si acest al doilea credit acordat de consortiu va fi tot in moneda nationala.
AND este in prezent regie autonoma, care se va transforma pana la finele anului intr-o companie nationala, care va putea fi privatizata.
In vara, AND s-a imprumutat pe trei ani, la o dobanda care porneste de la 20% in lei in primul an, pentru ca in urmatorii doi aceasta sa fluctueze in functie de dobanda platita la depozitele pe un an plasate de banci pe piata monetara interbancara (BUBOR), la care se adauga trei puncte procentuale.Banii obtinuti de AND sunt destinati reabilitarii retelei de drumuri primare, respectiv finantarea lucrarilor de constructii si reparatii ale drumurilor.
La sfarsitul anului trecut, AND intentiona sa iasa pe pietele internationale de capital printr-o emisiune de euroobligatiuni in valoare de 200 mil. euro, administrata tot de ING.
Emisiunea a fost insa amanata pe motiv ca exista posibilitatea contractarii unor imprumuturi mai avantajoase de la banci, mai ales dupa ce CFR Marfa iesise la o dobanda de 10,5 pe an in euro.
AND urmeaza sa devina astfel Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), ale carei actiuni vor putea fi listate pe bursa sau vandute direct unui investitor.
AND a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 3.302 mld. lei (circa 100 mil. $) la venituri totale de 8.088 mld. lei (circa 227 mil. $), potrivit ultimului bilant contabil depus la Finante. La finele anului trecut, AND avea aproximativ 6.643 de angajati.
adrian.mirsanu@zf.ro