Piata valutara de la Bucuresti a reactionat ieri prea putin, cel putin din punct de vedere al volumului de tranzactionare, la miscarile de pe pietele externe acolo unde euro a atins un nou maxim istoric fata de dolar. Ieri pentru putin timp moneda europeana a fost cotata la 1,2128 dolari, cel mai ridicat nivel din istoria acestui raport, pe fondul datelor nu tocmai incurajatoare privind valoarea ridicata a deficitului de cont curent din Statele Unite.
Cum trendul ascendent pe care a mers euro a devenit evident inca de marti seara, pe piata valutara de la Bucuresti primele tranzactii de ieri s-au perfectat la cotatii direct in crestere fata de inchiderea precedenta. De la un nivel de 40.300/40.330 lei/euro, primele ordine au fost de cumparare si treptat, pe fondul intarii euro pe pietele externe, s-a ajuns in 40.315/40.345 lei/euro. La acest nivel cotatiile s-au intors din drum si destul de repede s-a atins un minim al zilei, respectiv 40.265/40.295 lei/euro. La inchidere ultimele tranzactii, destul de putine la numar, se faceau ieri la 40.330/40.360 lei/euro.
“In ciuda miscarilor de pe pietele externe, la noi a fost destul de liniste. Volumele de tranzactionare au fost mai degraba mici. Poate si pentru ca bancile stau in expectativa si asteapta sa vada care vor fi exact miscarile bancii centrale in urmatoarea perioada”, a comentat un dealer.
Banca centrala a fost in noiembrie cu ochii pe piata valutara mai mult decat in oricare luna, adjudecandu-si fara prea mare efort pozitia de vanzator net de valuta. Potrivit ultimelor informatii oficiale vanzarile de valuta de luna trecuta au fost de putin peste 137 milioane de euro.
Banca Nationala a Romaniei a calculat pentru astazi un curs de schimb de 40.318 lei pentru un euro, fata de 40.193 lei in urma cu o zi , in timp ce cotatia oficiala a dolarul a ajuns la 33.333 lei.
Pe pietele externe euro a fluctuat ieri, cel putin pana la inchiderea editei, intr-un interval destul de strans – 1,2074- 1,2128 dolari.
Spre comparatie, euro era tranzactionat cu 1,1740 dolari pe unitate, la momenul introducerii sale pe piata valutara, in ianuarie 1999, si a atins un minim istoric de 0,8225 dolari pe unitate, in octombrie 2000.
O serie de analisti au explicat ca esecul dolarului de a profita de rezultatele economice deosebite din SUA, prezentate in ultimele saptamani, au descurajat investitorii care preferau aceasta mondeda, determinandu-i sa se alature tendintei masive de vanzare de dolari.
De cum va evolua in continuare raportul euro/dolar vor depinde si miscarile pe care banca centrala le va face pe piata valutara, un euro prea puternic pe finalul anului neconvenindu-i.
Pentru acest an banca centrala mizeaza pe o apreciere reala a leului, fata de un cos valutar in care euro detine o pondere de 60% si dolarul 40%, in jur de 2%, anuntand deja ca este pregatita sa actioneze ca atare pentru atingerea acestui obiectiv.
Pe piata monetara dobanzile au oscilat ieri in jurul a 20/21%, volumele de tranzactionare fiind destul de scazute. Bancile au plasat la banca centrala in jur de 60 miliarde de lei, pe o perioada de o luna si la aceeasi dobanda de 21,25%. Initial banca centrala a vrut sa atraga din piata 4.500 miliarde de lei.
oana.nuta@zf.ro