Băncile de servicii private din Elveția se pregătesc pentru 7.000 de concedieri pe plan local și deschiderea de sucursale sau subsidiare în statele Uniunii Europene, dacă UE va adopta un proiect de directivă privind infrastructura piețelor financiare, potrivit Financial Times.
Asociația băncilor din Elveția, SBA, a avertizat că pierderea unui număr mare de locuri de muncă pe plan local este inevitabilă dacă directiva piețelor de instrumente financiare va fi adoptată.
Directiva ar obliga băncile elvețiene să înființeze sucursale sau subsidiare în statele UE pentru a deservi clienții în regim onshore.
Directorul pentru afaceri europene al SBA, Stefan Hoffmann, a declarat că băncile mari se vor putea adapta noilor reguli, însă instituțiile mici și mijlocii nu dispun de resursele financiare pentru a deschide sucursale și subsidiare în UE.
Băncile private elvețiene administrează active de 1.000 miliarde franci elvețieni (peste 800 miliarde euro) deținute de clienți din UE.
„Băncile mari rezolvă această problemă la costuri ridicate, prin înființarea de subsidiare și sucursale în Europa, însă această variantă nu este disponibilă și băncilor mici. Există un pericol real ca acestea să fie nevoite să se închidă“, a afirmat Hoffmann, citat de Financial Times.
Noile reglementări ale UE vor accentua presiunile asupra industriei serviciilor bancare private din Elveția, atacată deja de numeroase guverne în campanii de combatere a evaziunii fiscale și a practicilor de evitare a plății taxelor.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.09.2013