Băncile vor lucra cu publicul pe 24 și respectiv 31 decembrie, dar multe au decis să reducă cu câteva ore programul de funcționare al agențiilor. Unitățile din marile centre comerciale vor avea însă un program diferit și vor fi deschise a doua zi de Crăciun și pe 2 ianuarie.

Clienții BRD vor putea merge la bancă în zilele de vineri 24, respectiv 31 decembrie numai până la ora 15:00, cu excepția unităților deschise în marile centre comerciale și a agenției din aeroportul Otopeni, unde programul de lucru cu publicul va fi normal.

Unitățile din centrele comerciale vor fi deschise și duminică, pe 26 decembrie și 2 ianuarie, zile în care și sucursalele din Bran și Poiana Brașov vor funcționa între orele 10:00-14:00.

Sucursalele Raiffeisen vor funcționa cu o zi înainte de Crăciun și în ultima zi a anului doar până la ora 14:00, după acest program funcționând și serviciul de call-center al băncii. Agențiile din centrele comerciale vor fi deschise până la ora 16:00, în timp ce unitatea din AFI Palace Cotroceni va avea program cu publicul până la ora 18:00.

Și Banca Transilvania a scurtat programul de lucru cu publicul până la ora 14:00 pe 24 și 31 decembrie. În cazul unităților din centrele comerciale programul va fi stabilit în funcție de acordul pe care banca îl are cu acestea, potrivit reprezentanților BT.

În schimb, UniCredit Țiriac Bank va avea program de lucru doar până la ora 14:00 pe 24 decembrie și în ultima zi a anului, în timp ce agențiile CEC Bank vor funcționa după programul obișnuit în Ajunul Crăciunului. În ultima zi a anului, banca va avea program doar până la ora 14:00.

Agențiile din Metro ale UniCredit Țiriac vor lucra pe 26 decembrie și 2 ianuarie între orele 9:00-16:00.