Alte câteva milioane de euro valorează terenurile și spa țiile comerciale și industriale recuperate de bănci de la clienții care nu și-au mai plă tit ratele la credit și pe care încearcă să le valorifice în prezent.

Valoarea de piață a caselor și apar tamentelor scoase la licitație de bănci este însă sensibil mai mare, având în vedere că în majoritatea cazurilor prețul de pornire este redus cu 25% față de va loarea stabilită inițial, semn că bunul respectiv se află cel puțin la a doua licitație.

Executorii bancari spun că numărul potențialilor cumpă ră tori a crescut în ultima pe rioadă, după ce anunțurile cu bunuri recuperate au devenit mai vizibile prin publicarea pe site-urile băncilor, dar că majoritatea proprietăților executate silit se vând în continuare abia după mai multe licitații.

“Perioada în care este vândut un bun aflat în executare silită variază destul de mult de la caz la caz, dar în medie se găsește un cumpărător după trei-cinci licitații organi zate. În ultima vreme am observat însă o creștere a numărului de persoane interesate de astfel de bunuri, mai ales acolo unde anunțurile au fost publicate pe site-urile băncilor sau în publicații regionale”, spune un executor bancar din cadrul Piraeus Bank.

Numărul executărilor silite a crescut rapid în ultimele luni, astfel că dacă la începutul anului numărul anunțurilor cu bunuri mobile și imobile scoase la licitație era de 200-300 pe lună, acum doar numărul anunțurilor cu locuințe depășește 400, astfel că băncile au ajuns să publice licitațiile pro gra mate la începutul lunii septembrie chiar din iulie.

De exemplu, BRD are de vânzare 120 de case și apartamente plus 60 de terenuri și mai multe spații co mer ciale, utilaje și autovehicule. Raif fei sen și Leumi au câte 70 de anunțuri publicate, în timp ce Banca Românească, OTP Bank și Credit Europe au între 35 și 50 de locuințe scoa se la licitație. Cele mai multe locuințe și terenuri executate silit de bănci sunt situate în Argeș, Constanța, Hunedoa ra, Dolj, precum și în zona de vest a țării.

Bunurile recuperate se vând destul de greu, în condițiile în care băncile țin prețurile sus și în foarte puține cazuri acceptă să vân dă o proprietate pentru mai puțin de 75% din prețul de evaluare. “La a doua licitație prețul de pornire poate fi scăzut cu 25%, abia după a treia licitație existând posi bilitatea ca vânzarea să aibă loc la cel mai bun preț oferit. De obicei, băncile impun însă un prag sub care prețul nu poate fi cobo rât, pentru că nu vor să-și piardă garan țiile pentru un preț derizoriu”, spune executorul de la Piraeus.

Executorii spun că băncile găsesc mai ușor cumpărători pentru autovehiculele și echipamentele recuperate, în condițiile în care și prețul acestora este mai mic.

Chiar dacă autoturismele și echipamen tele se vând mai ușor decât imobilele exe cutate silit, acestea au o pondere redusă în totalul bunurilor scoase la licitație de bănci. De asemenea, autoturismele și celelalte bunuri mobile sunt mult mai greu de recuperat de la clienții rău-platnici, pentru că pot fi ascunse foarte ușor, iar cele recu pe rate au de multe ori piese lipsă sau diverse defecțiuni, mai spun executorii.

Cele mai multe proprietăți scoase la licitație se află în provincie, de foarte multe ori în mediul rural sau în orașele mici, unii analiști apreciind că băncile preferă să vândă garanțiile în zonele în care nu mai văd vreo posibilitate de creștere a prețului acestora, în timp ce în cazul proprietăților din București mai așteaptă o eventuală re ve nire a pieței.