Este una dintre cele mai ample acțiuni de curățare a unui portofoliu bancar, după o lungă perioadă în care instituțiile de credit au tot ezitat să arunce pe piață activele imobiliare luate ca garanție în contul finanțărilor acordate.

Bancpost vinde proprietăți din toată țara, remarcându-se județe precum Iași și Suceava – cu câte 25 de licitații, Ilfov – cu 21 de licitații sau Dâmbovița și Buzău – cu câte 15 licitaț ii.

În majoritatea cazurilor prețurile de pornire ale licitațiilor se învârt în jurul a 40.000 – 50.000 de euro, fiind vorba atât despre creanțe în euro, cât și în lei și în franci elvețieni.

Ies în evidență un teren cu casă cu etaj din București, sectorul 2, pe care banca cere aproape 240.000 de euro, un teren cu casă din Siliștea Snagovului care iese la vânzare pentru 201.750 franci elvețieni sau un teren de 64.992 de metri pătrați din județul Dâmbovița care pleacă de la 3.803.775 lei (circa 885.000 de euro).

Din totalul licitațiilor anunțate, aproape 10% vizează recuperarea unor credite acordate în franci elvețieni.

Bancpost s-a numărat printre băncile care în anii de dinaintea crizei și-au tentat clienții cu mirajul dobânzilor foarte mici la franci, vânzând numeroase credite ipotecare în această monedă care s-a dovedit ulterior un pariu costisitor din cauza întăririi spectaculoase a monedei în raport cu euro. Totuși, majoritatea cazurilor de executare silită sunt legate de credite în euro, sumele care puteau fi împrumutate în această monedă fiind mult mai mari decât permiteau creditele în lei.

Numărul mare de apartamente cu două și trei camere scoase la licitație conturează o problemă socială care se poate agrava în condițiile înmulțirii situațiilor în care clienți ai băncilor sunt scoși afară din case din cauză că nu mai pot plăti.

Situația este cu atât mai delicată cu cât băncile programează licitații de executare silită a locuințelor și în plină perioadă de iarnă.

A reușit să revină pe profit

Bancpost, care se luptă de mai mulți ani cu pierderile, a reușit să încheie anul 2011 cu un profit net de 16,6 milioane de lei (3,8 mil. euro) chiar și după standardele românești de contabilitate (RAS) care implică un tratament mai conservator al provizioanelor pentru credite neperformante. Pe 2010 grupul elen EFG Eurobank care controlează Bancpost raportase pentru operațiunile din România un profit net de 15,8 mil. euro după standardele internaționale de raportare, însă în RAS banca a înregistrat pierderi.

Criza a agravat situația financiară a Bancpost din cauza costului cu creditele neperformante, însă banca avusese pierderi și în anii de boom, în pofida planurilor succesive de restructurare adoptate de acționarii greci.

La începutul lui 2011 l-au adus pe olandezul Peter Weiss să preia funcția de CEO cu misiunea de a echilibra banca și de a opri pierderile.

“Obiectivul este stabilizarea poziției financiare și revenirea la o profitabilitate sustenabilă”, spunea Weiss la puțin timp după preluarea mandatului, arătându-se însă rezervat în a preconiza vreun “miracol” din acest punct de vedere.

El a continuat și extins un program de restructurare care începuse din 2010, reușind ca în pofida pieței dificile să-și atingă obiectivul de a readuce Bancpost pe profit. Măsurile de eficientizare a activității și de curățare a portofoliului s-au soldat însă cu alunecarea în clasamentul activelor de pe locul 9 pe 10, banca ajungând la o cotă de piață de 3,47%, cu peste un punct procentual mai mică decât în 2009. Cu toate acestea, cel puțin în retail Bancpost continuă să fie remarcată de către competitori drept un jucător prezent în piață.