Pentru cei mai multi dintre calatorii care folosesc cursele companiilor aeriene, titlul de mai sus suna ca o gluma sau poate ca o greseala de tipar. In plus, Baneasa este cel putin un nume mai cunoscut pentru cursele charter sau cele regulate ale unor mici companii private romanesti, iar Hahn, aflat la cativa zeci kilometri de Frankfurt, este o fosta baza militara SUA, care a devenit un aeroport cu pretentia de a juca un rol important in regiune. Dar nu, nu este o gluma.
Posibilitatea ca peste cativa ani sa vedem pe Internet reclame de genul “Baneasa-Paris Orly de la numai 25 EUR” sau “Timisoara-Stansted incepand cu 34 EUR” chiar exista!
Cat de repede se va intampla depinde in mare masura de anul in care Romania va adera la UE si mai ales de decizia operatorilor aerieni care practica costuri reduse, operatori din categoria low-cost/no-frills/bargain/budget carriers- LCC – de a include Romania in planurile de expansiune in Europa Centrala si de Est.
Pentru a putea vorbi despre aceste companii ar fi util sa descoperim cate ceva din istoria lor, ale carei inceputuri se regasesc in anii ’60 in Marea Britanie si Statele Unite. Atunci s-a inregistrat o crestere spectaculoasa a vanzarilor pachetelor de vacanta – inclusiv tour package holidays- promovate de companii aeriene ca Britannia Airways, Monarch Airlines sau Laker Airways. Efectele acestei cresteri – la baza careia a stat pretul redus al pachetelor – au fost distorsionarea curselor pe distante scurte si atragerea unor noi clienti pentru care, pana in acel moment, pretul transportului aerian era prohibitiv.
Coincidenta sau nu, existau la acea data doua trasaturi comune acestor operatori din Marea Britanie, cat si unuia din SUA – Pacific Southwest Airlines: operau cursele de pe aeroporturi secundare (Gatwick) si flota era constituita in mare parte din acelasi tip de avion (Lockheed Electra in cazul PSA). Aceste caracteristici au fost preluate de companiile LCC si au asigurat dezvoltarea acestora in ultimii ani. Modelul de baza a fost ajustat pe masura ce noi tehnologii au aparut. Iar Internetul si-a pus amprenta sa prin costurile mici de distributie fata de clasicele canale – agentii proprii, retea de agenti de vanzari.
Sunt deja in Europa cateva companii LCC care transporta anual mai multi pasageri decat companii aeriene nationale care beneficiaza de suportul statului-“flag carriers”. Daca in 1998 in Europa ponderea locurilor distribuite la vanzare de catre companile LCC in total locuri era de 6,2%, in 2002 s-a intregistrat un procent de 11% si se estimeaza ca pana in 2005 aceasta pondere va ajunge la 20%.
Marea Britanie este tara unde companiile LCC au cunoscut si cunosc cea mai puternica dezvoltare. Companii ca EasyJet, Go si buzz si-au facut deja un nume pe piata aviatiei comerciale, desi ultimele doua nu au avut parte de un sfarsit fericit. Go a fost vanduta de BA lui EasyJet, iar buzz a fost preluata de catre cealalta mare companie LCC europeana, Ryanair – Irlanda, de la KLM. Southwest Airlines, JetBlue, Frontier Airlines, Air Tran, Spirit Air sunt branduri a caror aparitie a modificat planurile de afaceri ale marilor jucator-big five- de pe piata nord americana: American, United, Delta, Northwest si Continental.
Acest concept a fost exportat cu succes si in alte arii geografice. In Germania, exista DBA, germanwings, Hapag-Lloyd Express, Berlinjet, Air Berlin. In Belgia: Virgin Express. In Olanda: Basiq Air si Budget Air – un operator “virtual” care nu are nici un avion (un joint-venture Airtrade si Virgin Express). In Italia: Volare Air, Gandalf Airlines. In Scandinavia: Goodjet, Snowflake. In Orientul Mijlociu menaJet, in Africa Kulula Airways, iar in America de Sud Gol, Brazilia. Brand-ul Virgin a fost exportat cu succes , dupa Belgia, si in Australia, profitand si de falimentul Ansett, sub numeleVirgin Blue. Si in Japonia exista cinci companii aeriene care activeaza pe acest segment de piata: Skymark, Air Do, Fairlink, Skynet si Lequios.
Intensificarea activitatii acestor companii aeriene si aparitia unur noi jucatori a constituit unul din factorii care au sustinut vanzarile Airbus si Boeing in ultimul timp. Din ianuarie 2002, Ryanair a lansat o lista de achizitii de 250 aeronave 737-800 dintre care jumatate sunt insa optiuni. Istoria acestor operatori cuprinde si exemple mai putin fericite: blocaje financiare si chiar falimente – cazul operatorului norvegian ColorAir care si-a incetat activitatea in 1999. Poate dupa Praga, de unde Easyjet opereaza catre patru destinatii din UK sau dupa Budapesta – o locatie analizata de Ryaniar, va urma si Bucurestiul. Astfel, romanii vor putea experimenta zboruri pe care va trebui sa isi cumpere o cafea, un sandwich sau un ziar, avioane in care se vor imbarca mergand pe pista direct din terminalul aeroportului si in care se vor urca ca intr-un tren personal sau ca intr-un autobuz RATB. Caci pentru un bilet care va costa cateva zeci de euro nu vei avea pe tichet trecut un loc anume si va trebui sa iti alegi unul din cele gasite neocupate in avion.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.