Banul public ca drept sindical

Daca liderii sindicalii din Romania ignora cu ipocrizie si ura un element de judecata sine qua non in economie, acela este eficienta in munca. Nu-i intereseaza ca intreprinderea la care lucreaza – ei si membrii pe care-i pastoresc – are datorii catre buget si catre terti de sute si mii de miliarde, ei tipa dupa salarii mai mari, dupa oprirea disponibilizarilor, lasand impresia ca trateaza banul public ca pe o vaca indaradnica pe care numai prin violenta poti sa o convingi sa dea lapte mai mult.

Prin actiunea introdusa la Curtea de Apel Bucuresti impotriva Ordonantei 58/2000 privind intarirea disciplinei salariale si financiare, domnii proletari-sefi au dovedit din nou ca nici nu le trece prin cap sa ia in seama cat si cum se munceste in regii si in intreprinderile de stat, inainte de a-si cere “drepturile” . Pentru a se prezenta in fata membrilor drept niste haiduci ai tranzitiei, ei invoca orice lege, inclusiv Constitutia pentru a impiedica instituirea unei conditionari fundamentale in orice economie normala: salariile depind de profit.

Faptul ca sindicalistii vad eficienta in munca ca sarea in ochi apare evident pentru oricine arunca o privire pe textul ordonantei de urgenta in disputa: nici vorba sa se anuleze posibilitatea realizarii unor salarii mai mari, ci doar leaga aceasta posibilitate de limitarea pierderilor, de scaderea datoriilor, altfel spus de reorganizare, de adoptarea unui sistem salarial flexibil si de acceptare a profitului ca principal criteriu al activitatii. Sindicalistii au atacat deci in instanta nu nerespectarea determinarii eficienta-salarii, ci tocmai incercarea Guvernului de a impune in sfarsit, dupa zece ani, aceasta corelare, fara de care oricat ai jongla cu elementele macroeconomice, nu se pot rezolva problemele de baza ale economiei romanesti. Ordonanta 58, rezultanta a acordului cu FMI este prima tentativa de a corecta aberatiile din economia reala legate de salarii. In timp ce in companiile private, retribuirea muncii se face strict legat de eficienta intreprinderii, in firmele de stat salarizarea se face pe seama banului public.

Totodata, este uimitoare promptitudinea cu care Curtea de Apel Bucuresti s-a aratat dispusa sa judece in regim de urgenta solicitarea sindicatelor de anulare a Ordonantei 58. In hotararea de suspendare a acestei decizii a guvernului se invoca legislata muncii si Constitutia. Interzic Constitutia si legislatia muncii eficienta in intreprinderi? Prevede Constitutia obligativitatea unor premii in bani si a unor cresteri salariale nejustificate in raport cu cat de prost se administreaza si se munceste? Nici vorba! Daca legea si Constitutia sunt atat de generoase si intelegatoare cu pierderile, cu proasta administratie si cu salariile fara acoperire, atunci sindicatele sa protesteze si sa-si ceara bani de salarii in fata Curtii de Apel Bucuresti si nu in fata Guvernului, care incearca sa insanatoseasca modul de salarizare in regiile si firmele de stat care au datorii atat de mari fata de buget, furnizori si creditori, incat nici nu se mai sinchisesc cand cineva aduce vorba de banii datorati.

Mentalitatea autohtona de a pune cererile de recompensa inaintea rezultatelor isi gaseste o inedita si curioasa ilustrare in decizia Curtii de Apel. Este pentru prima data in istoria lumii moderne cand prin invocarea legilor civile se neaga grosolan o lege economica fundamentala: retribuirea functie de eficienta.

Mult mai grav este ca prin suspendarea Ordonantei 58, piesa de baza a recentului acord cu FMI, se pune o piatra mare tocmai in calea derularii acestui acord, cu consecinte asupra eliberarii celorlate transe de imprumut.

In conditiile reluarii finantarii externe, calmarii inflatiei si a scaderii dobanzilor, iata ca tentativa guvernului de a determina scaderea semnificativa a arieratelor pentru a consolida toate aceste reusite este impiedicata. Cu ce scop sau cu ce pret, ramane de vazut.