In virtutea calitatilor sale naturale: forta mai mica, rabdare infinita si capacitate de a indura cat se poate si cat nu se poate, femeia a avut zile grele pe tot traseul istoriei. Barbatul, in schimb, in virtutea acelei banalitati anatomice care-i intriga pe extraterestri, a profitat cu nerusinare de slabiciunea partenerei sale de viata. Argumentul pumnului functiona tot atat de naprasnic la babilonieni ca in secolul XX, chiar daca se pare ca poemele faraonice nu erau mai lipsite de ecouri in urechile doamnelor de pe Nil ca versurile lui Nichita Stanescu in sufletele dornice de mangaiere ale compatrioatelor noastre de azi.
Imi amintesc cum rezolva problema relatiei dintre sexe un hatru de la tara, care avea teoria ca pe femeie trebuie s-o bati ori de cate ori ai chef, chiar daca tie nu ti-e prea limpede motivul pedepsei – e destul ca stie ea de ce o incaseaza! Omul recunostea astfel nu numai o diferenta exprimabila in unitati de forta, in favoarea masculului feroce, ci, implicit, si una disimulata in IQ, in favoarea femeii oprimate, din moment ce recunosti ca nu esti suficient de inteligent ca sa stii de ce ii aplici soatei tratamentul discriminatoriu. Dar, hai sa zicem ca autorul pildei era un glumet cu gura mare, care mai putea sa ilustreze si alte intelepciuni din domeniul culturii rurale, bunaoara proverbul cu cainele care latra si nu musca. Folclorul e plin de cugetari expresive, menite fie sa acopere, fie sa exhibe complexe de inferioritate transformabile, ori chiar transformate, in inversul lor.
Necazul e ca la asemenea fundamentari teoretice ale traditiei sociale mai vin si oamenii de stiinta sa adauge propriile constatari, bazate pe experiment. Concluzia lor, asa cum o exprima transant psihologul Michael McDaniel de la Universitatea Commonwealth din Virginia, este ca un creier mai mare ar fi indiscutabil mai inteligent decat altul mai mic. Lucru care pe mine ma pune intrucatva in incurcatura, fiindca am vazut macrocefali cu minte putina, la nivelul contemporaneitatii noastre imediate, iar la nivelul ontologic al speciei umane, stim ca neandertalienii aveau creierul mai voluminos decat al lui Homo sapiens si totusi au disparut de pe scena lumii. In fine, treaba e si mai incurcata cand arunci in joc, pe balanta instabila a constatarilor de mai sus, masuratorile pedante ale specialistilor, din care rezulta diferente de volum si de greutate cerebrala intre reprezentantii celor doua sexe omenesti. Iar savantii astia ne asigura ca, spre a obtine masuratori concludente, nu mai trebuie sa incercuiasca astazi craniul cuiva cu metrul de croitorie, ori sa astepte ca subiectii sa moara, ca sa le ajunga creierul pe cantar.
Parca vad deja feminismul militant pandindu-mi la usa, gata sa ma tarasca prin procese sub acuza de incorectitudine politico-sexuala, daca scot cumva din gura vreo afirmatie discriminatoare pe baza savantlacurilor de mai sus! Am observat, insa, ca doamnelor le place sa le canti in versuri frumusetea, gingasia, suavitatea, delicatetea si atatea alte calitati fizice contrastante cu masivitatea musculoasa si posaca a barbatului. E o conditie pe care si-o accepta fara proteste, ba chiar cu o ascunsa bucurie, fiindca nu tot ce tine de fizicul barbatului le face placere din punct de vedere estetic, ca sa si-l doreasca insusit. Aceasta seninatate realista se blocheaza insa indata ce apare la orizont problema spinoasa a creierului, fiindca diferentele depistate aici sunt mai greu de acceptat, de parca ar trece brusc in categoria lucrurilor de rusine. Or, savantii sunt destul de nerusinati sa le descopere si sa le descrie, fara sa tina seama de posibilele reactii formulate de diverse prejudecati morale la adresa cercetarilor lor.
Aflam astfel ca, dincolo de diferentele de greutate, mai exista si unele tinand de functionalitate, de modul specific in care se dezvolta gandirea la femei si la barbati, oglindind – daca pot spune asa – pe dinauntru ceea ce se vede perfect si pe dinafara. Investigatiile psihologilor americani conduc, de pilda, la constatarea ca barbatii opereaza mai mult cu materia cenusie, de “suprafata”, in vreme ce femeile isi bazeaza gandirea pe exercitiul intensiv al materiei albe a creierului lor. Ar fi si aici o separare realizata de mama Natura, ca si la nivelul carcasei fizice, cu avantaje si dezavantaje, dar nu in masura sa alarmeze cele doua sexe. E destul sa iei aminte, bunaoara, la cate prostii fac barbatii impinsi de materia cenusie a creierului lor. Sau, de cealalta parte, la performantele intelectuale ale inteligentei feminine, iar in acest caz putin conteaza ca ea izvoraste din stratul superficial ori din profunzimea alba a creierului respectiv. Inteligenta nu pare sa fie, cum stiam noi pana nu demult, dependenta exclusiv de cantitatea de materie cenusie aflata la purtator, ci rezulta dintr-o mobilizare eficienta a intregului creier. E adevarat insa ca, in functie de concentratia de materie cenusie din anumite zone cerebrale, indivizii de ambe sexe pot conta pe un IQ mai bun sau pe altul mai putin semnificativ.
Si ar mai fi un lucru menit sa reechilibreze balanta, daca eventual a fost dezechilibrata pana acum. Femeile au mai mult umor decat barbatii si, in general, traiesc situatiile umoristice la un mod mai rafinat decat o fac ei. Parca stiam asta din literatura, dar uite ca vin si analistii cu testele si cu sistemele lor de masurat reactii greu sesizabile, ca sa ne mai darame o prejudecata si sa ne infunde gura. Constatarea e foarte importanta, fiindca umorul are un rol esential in prevenirea stresului si in stabilirea realtiilor dintre persoane. Reactia mai subtila la stimulul umoristic explica poate mai bine de ce, in conditii-limita, sexul slab se comporta adesea mai bine decat cel tare, depasind situatii in care barbatul risca sa se prabuseasca iremediabil, cu tot orgoliul lui nemasurat.