Tot mai mulți oficiali români subliniază de câte ori au ocazia că România nu este într-o stare așa de rea precum Grecia.
Situația amintește de cea de pe parcursul anului 2008, înainte de criza Lehman Brothers, când aceiași oficiali arătau către Ungaria ca pe “oaia neagră”, care a trebuit să se împrumute de la FMI din cauza derapajelor fiscale.
Ziarul Financiar a atras atunci atenția – “să nu văităm Ungaria, că are cel puțin cinci ani înaintea noastră”. Acum mulți ajung să vaite Grecia. Păi Grecia are 20-30 de ani înaintea noastră, nu cinci ani.
Și nu numai cu Ungaria era făcută comparația care ne-ar fi “avantajat” atunci, ci și cu țările baltice, care începuseră deja tăierile de salarii.
În 2009, când Ziarul Financiar l-a întrebat pe președinte dacă va fi nevoie și în România de o asemenea măsură, tonul a fost ridicat: “În niciun caz”. 2010 a dovedit contrariul.
O fi Grecia în criză, dar nu premierul Greciei a participat ieri la deschiderea unei fabrici de produse lactate cu capital românesc la Salonic, ci premierul Emil Boc la Brașov, la Olympus Diary, investiție de 30 de milioane de euro.
Și spune-i unui grec că e în criză, că primul lucru pe care ți-l spune este câte românce lucrează în Grecia pe câteva sute de euro pe lună.
Cine cumpără pe cine, cine pe cine angajează, acolo se vede puterea economiei.
Deocamdată românii exportă în Grecia marfă de 562 milioane de euro pe an (2010), în timp ce grecii vând aici de 628 milioane de euro pe an. Și ne bat chiar și la fructe și cereale: 38 milioane de euro importuri din Grecia, față de 34 milioane de euro exporturile firmelor românești, cererea de grâu românesc necompensând pofta românilor de portocale din sudul Peninsulei Balcanice.
Să fim serioși. România este (încă) o țară în care 30% din populație lucrează în agricultură, cu un consum de produse care indică civilizația – ziare, pastă de dinți, săpun, cărți -, de câteva ori mai redus decât în Grecia și cu un salariu minim de 150 de euro, de cinci ori mai redus decât la Atena.
Se spune că politicieni vizionari au fost motorul creării și dezvoltării Uniunii Europene. Posibil. Dar ei au fost doar arhitecții. Dezvoltatorul UE, adică cei care au comandat muzica și au plătit masa au fost și sunt companiile europene. Așa că cine a făcut Uniunea Europeană va găsi și calea de a o susține.
Dacă este o decizie la nivelul capitalului european că Grecia nu mai este o piață strategică și că poate fi lăsată în alte sfere de influență, atunci da, se poate să se fi sunat retragerea între ziduri mai sigure.
E o greșeală însă să crezi că România, pentru că termină anul acesta cu un deficit bugetar de 4,4% din PIB, are acord cu FMI și o datorie publică de 37% din PIB, este în aceeași barcă cu Germania, Franța sau Olanda.
Barca noastră e barca periferiei, adică a grecilor sau a portughezilor. România nu a ieșit de sub turci avându-i alături pe nemți, ci pe eteriștii lui Alexandru Ipsilanti, chiar și luând în calcul că l-a trădat pe Tudor Vladimirescu.
Oricât ar vrea românii să fie în alte bărci, limba, religia, felul de a fi în general nu-i lasă.
Oficialii noștri cam uită asta și se trezesc că dau declarații despre diverse State Unite ale Europei, de parcă am fi noi la masa celor mari să punem condiții sau să discutăm strategii.
Pentru statele mici cum este România, navigarea în apele tulburi ale crizei financiare internaționale se poate face doar având ca țintă dezvoltarea pe termen lung, interesul românilor și nu îndeplinirea unor ținte vremelnice.
Iar aici cel mai important indicator este gradul de ocupare al populației salariate, adică numărul de salariați raportat la numărul populației, unde România stă dezastruos: doar 4,2 milioane de salariați la 21 milioane de locuitori, adică 20% din populație cu o slujbă, față de 50% în Ungaria sau Cehia.
Că degeaba cheltui pe șosele (vezi cazul Spaniei) sau pe stadioane (vezi cazul Portugaliei) dacă nu creezi țesut economic. Țesut industrial, țesut de servicii, schimburi economice, produse cu valoare adăugată, capital intelectual.
E bun și PIB-ul cu 0,1-1-2% în plus sau deficitul sub control la care se raportează obsesiv premierul Emil Boc, sunt buni și investitorii străini care mai fac 100-200-500 de locuri de muncă, dar ținta finală, scopul strategic pentru următorii 5-10-20 de ani este împingerea țării pe spirala dezvoltării.
Și nu desființarea de joburi este calea, ci crearea de joburi. Frâu liber pentru competiție și competitivitate. Relaxarea fiscalității și debirocratizarea pentru afacerile mici, mutarea pe bursă a afacerilor mari, de stat sau private, așa cum chiar și grecii au făcut. Poate au greșit în efortul lor de dezvoltare, poate s-au aruncat prea mult către bani ieftini, poate că nu și-au controlat destul politicienii. Dar efortul de a ieși din statutul de țară periferică, din stadiul de subdezvoltare, l-au făcut. Au ani înaintea noastră, chiar așa birocrați și îndatorați cum sunt.
Sorin Pâslaru este redactor-șef al Ziarului Financiar
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.