Într-un interviu acordat „Ziarului de duminică” în urmă cu trei ani, scriitorul catalan Lluís-Anton Baulenas afirmă că face literatură, ficțiune, dar fără să se eschiveze de la angajamentul de a scoate la lumină teme sociale și istorice. Mai susținea că documentarea istorică e foarte importantă la scrierea unui roman – „mie îmi place să folosesc sursa istorică pentru a-mi exprima punctul de vedere și pentru a-mi situa personajele. Documentarea este foarte importantă în reconstruirea vieții cotidiene. Eu fac, desigur, o aproximare a acelei vieți, dar e o aproximare aproape la centimetru, focalizez foarte de aproape și asta dă viață personajelor. Fac un tip de documentare care coboară la un nivel foarte concret. Ca să fac să funcționeze personajele mă interesez foarte mult de viața lor, vreau să știu cum trăia lumea în acea vreme, vreau ca personajele să aibă libertatea să trăiască.”
De aceste afirmații mi-am amintit citind romanul de față*), unul dintre acelea în care viața de acum un secol palpită cu o extraordinară suculență.
Lluís-Anton Baulenas s-a născut în 1958, la Barcelona, oraș căruia i-a închinat o adevărată cronică. A debutat ca dramaturg, dar a optat ulterior pentru narațiune, devenind unul dintre cei mai cunoscuți scriitori catalani contemporani. Mai multe dintre romanele sale au fost traduse și în românește, iar cel de față descrie orașul din anii dinaintea „săptămânii tragice” din 1909. Atunci, între 25 iulie și 2 august, au avut loc confruntări sângeroase între armata spaniolă și sindicaliștii din Barcelona (și alte orașe catalane) sprijiniți de anarhiști, cu un bilanț cutremurător: zeci de mânăstiri și școli bisericești arse, câteva sute de morți printre militari și civili și peste 1.500 de răniți. Întâmplător, acea perioadă era și cea în care orașul începuse să fie transformat într-unul modern, cartiere mizere întregi erau rase pentru a fi înlocuite cu artere largi, moderne și clădiri demne de civilizația noului secol. Procesul de modernizare s-a numit Reforma. Era epoca în care i se comandaseră vizionarului Gaudi celebrele construcții, în care se deschidea Via Laietana, se construiau primele metrouri și buildinguri mărețe.
Principalele personaje ale cărții sunt ele însele legate, într-un fel sau altul, de procesul distrugerii și înnoirii orașului. Nonnita Serrallac este un artist care lucrează într-un pavilion atins de mișcarea Reforma, prin urmare pe cale de a fi demolat. Nonnita îi adăpostește pe cei care lucraseră cu ea, păstrează în adâncul sufletului o mare tragedie întâmplată cu nouă ani în urmă (fusese violată în grup în urma unui pariu) și are darul de a vorbi cu morții. Capul celor care o violaseră este Demi Gambus, un tânăr dintr-o familie bogată, a patra generație de hoți prin vocație, prin orice fel de mijloace, care taie și spânzură în societate. „Sunt un mare fan al romanului Nașul, declara Baulenas, și am vrut să creez un personaj care să fie un del de Corleone catalan.” I-a reușit de minune. Demi Gambus va fi răpit de cea care îi fusese victimă, dar e ucis în urma unui accident. Ce se va întâmpla cu eroina vor descoperi cititorii.
Romanul este unul istoric și polițist în egală măsură, are părți care trenează și părți care subjugă cititorul, surprinde de la un moment dat, personajele sunt foarte vii și convingătoare, trama e credibilă, amestecă hazardul cu pregătirea minuțioasă. Dar peste toate este admirabilă descrierea vieții unui mare oraș acum o sută de ani, în care sunt pe cale să se producă mari transformări, cu amănunte ale vieții cotidiene care presupun o documentare extrem de minuțioasă.
„Fericirea” e un roman de suspans, iubire și ură, răzbunări și iluzii.
Romanul sfârșește în ziua de dinaintea „săptămânii tragice”. Ale cărei distrugeri le presupui, după haosul creat în oraș de grevele zilelor dinainte.
*) Lluis-Anton Baulenas – Fericirea. Barcelona 1909. Meteor Publishing. Traducere din limba catalană de Maria-Sabina Draga Alexandru