Uniunea Europeana nu este la fel ca orice alta organizatie internationala veche si nici nu reprezinta un super-stat, dar ar putea deveni un “imperiu”, a declarat presedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso. Intrebat de un jurnalist ce fel de structura are blocul comunitar cu 27 de state membre, Barroso a replicat: “Suntem o constructie speciala, unica in istoria omenirii”. Barroso spune ca spre deosebire de vechile imperii statale, imperiul UE este construit pe baza participarii voluntare cu competente, nu pe cuceriri armate. “Ceea ce avem este primul imperiu non-imperial”, a precizat politicianul portughez cu vederi de centru-dreapta. “Avem 27 de state care au decis sa coopereze deplin si sa-si puna in comun suveranitatile. Consider ca este o constructie mareata si trebuie sa fim mandri de ea.” Presedintele CE a adaugat ca nu intelege de ce Uniunea se afla constant intr-o stare de “dubiu existential” si nici nu crede ca identitatea britanica, germana sau franceza s-ar putea pierde vreodata.