“Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 16 octombrie a.c., Decretul privind acreditarea domnului Iulian Buga în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii”, informează Președinția.
Iulian Buga, propunerea MAE pentru funcția de ambasador al României la Washington, a primit, la 25 iunie, aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare de politică externă.
Iulian Buga a fost rechemat recent de președintele Traian Băsescu din funcția de ambasador în Irlanda, post pe care îl ocupa din 2009. El a mai fost propus în 2007 pentru ocuparea postului de ambasador la Washington de fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu, însă președintele Traian Băsescu nu a acceptat la acel moment nominalizarea acestuia.
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, declara, în septembrie, pentru MEDIAFAX, că în cadrul întrevederii cu secretarul american de stat, John Kerry, a primit agrementul pentru ambasadorul Iulian Buga, în timp ce numele noului ambasador SUA în România se lasă încă așteptat.
Șeful diplomației române preciza că, în cadrul întâlnirii cu John Kerry, care a avut loc în marja participării la cea de-a 68-a sesiune a Adunării generale a ONU, au fost discutate diverse aspecte ale relației bilaterale, precum Parteneriatul Strategic, includerea României în programul Visa Waiver și numirea noilor ambasadori în cele două țări.
“Am primit ieri (n.r. – miercuri) agrementul oficial al Guvernului SUA pentru ambasadorul Iulian Buga, care va putea să-și preia foarte repede atribuțiunile”, preciza Corlățean, adăugând că Bucureștiul așteaptă încă desemnarea noului ambasador american la București.
Fostul ambasador Mark Gitenstein și-a încheiat misiunea în decembrie 2012. Ministrul de Externe a punctat faptul că întârzierea are ca motiv “proceduri interne normale”.