Fostul ministru al Transporturilor, Traian Basescu, a fost audiat, ieri, timp de cinci ore si jumatate, la Palatul Cotroceni, de Comisia speciala pentru cercetarea sesizarilor privind faptele savarsite de membrii Guvernului in timpul exercitarii functiei. Seful comisiei Serban Nicolae, a declarat dupa audiere ca in cateva zile sau cel mult una sau doua saptamani, comisia va ajunge la o concluzie in acest caz. Serban Nicolae a apreciat ca este necesar ca membrii comisiei sa solicite informatii si din partea unor institutii, deoarece unele aspecte inca nu au fost clarificate. Nicolae a spus ca nu pot fi extinse cercetarile comisiei la alte persoane decat cele la care se refera sesizarea PNA, chiar daca ar fi vehiculate si alte nume. Intrebat daca Traian Basescu este acuzat de abuz in serviciu, Serban Nicolae a precizat ca PNA nu a formulat in sesizarea adresata comisiei nici o acuzatie sau incadrare juridica.
Basescu a declarat, la finalul audierii, ca insasi trimiterea sesizarii PNA la comisie reprezinta un abuz, care face parte din “strategia puterii de eliminare a unui adversar politic”. PNA a cerut presedintelui Iliescu, acum cateva saptamani, declansarea urmaririi penale impotriva a trei fosti ministri ai Transporturilor in dosarul privind flota romana. Ancheta ii mai vizeaza pe Aurel Novac si Paul Teodoru. Mediafax
Eveniment
Basescu, audiat la Cotroceni
Fostul ministru al Transporturilor, Traian Basescu, a fost audiat, ieri, timp de cinci ore si jumatate, la Palatul Cotroceni, de Comisia speciala pentru cercetarea sesizarilor privind faptele savarsite de membrii Guvernului in timpul exercitarii functiei