Presedintele Traian Basescu cere Parlamentului ca rapoartele anuale de activitate ale Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) si ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) sa fie supuse votului si nu doar dezbatute de comisiile de specialitate din Parlament. Prin acest vot, Parlamentul isi exercita functia de control parlamentar asupra activitatii acestor institutii, potrivit Presedintelui.

In prezent, rapoartele de activitate ale celor doua insitutii de supraveghere si reglementare sunt depuse la Parlament, respectiv la Comisia pentru buget, finante si banci, la Comisia pentru munca si protectie sociala ale Camerei Deputatilor si la Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital, Comisia pentru munca familie si protectie sociala ale Senatului, pentru a fi dezbatute fara insa a fi supuse votului.

“Consideram oportun ca rapoartele de activitate ale ambelor institutii, trimise Parlamentului, sa fie supuse votului plenului celor doua Camere ale Parlamentului. Activitatea acestor doua institutii este mult prea importanta pentru a ramane in afara unui control al Parlamentului. Nesupunerea la vot lipseste practic de efecte acest demers si ii atribuie numai un rol informal”, sustine Traian Basescu.