Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întâlnirea cu FMI, BM și CE, că este de părere că va exista o creștere economică de peste 2%, rămânând însă de văzut datele care vor fi înregistrate pe trimestrul patru al anului.
Șeful statului a spus că își permite o estimare legată de evoluția economică: creștere economică de peste 2%, rămânând însă de văzut rezultatele de pe trimestrul patru.
“Este pentru prima dată când, datorită incertitudinilor, nu veți mai găsi obiective dintr-o singură cifră, ci «de la… pâna la». Că să aveți această informație legată, sau explicație legată de cum vor arăta evaluările. Spre exemplu, evaluarea de creștere pentru anul viitor este situată între 1,7% și 2,7%, creșterea PIB. Astea sunt vremurile, nimeni nu poate avea predicții pe cifre fixe. Și atunci, atât noi, partea română, cât și troica, am convenit asupra unei lejerități a cifrelor, pentru că nu se cunosc foarte bine evoluțiile viitoare. Pentru anul acesta se menține tot o estimare prudentă a creșterii, care în nici un caz nu va fi mai jos de 1,5%, ar putea fi ceva mai mare, iar eu, dacă îmi permiteți o estimare personală, cred că vom avea o creștere de peste 2%, dar decisiv este trimestrul patru, care vom vedea cum se va încheia, în condițiile în care exporturile au o încetinire, ca urmare a încetinirii din zona euro. Deficitul de cont curent se va mentine sub 5 procente din PIB și anul acesta, și în anul 2012”, a spus președintele.
Traian Băsescu s-a întâlnit, la Cotroceni, cu o delegație de reprezentanți ai FMI, CE și BM.
Creșterea economică peste așteptări din al treilea trimestru, estimată la 3% de președintele Traian Băsescu, împinge prognozele analiștilor pentru întregul an spre 2%, față de 1,5% estimarea oficială, după doi ani în care economia s-a luptat să iasă din recesiune.