Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că, asemenea lui Jeffrey Franks, este îngrijorat că alegerile din 2012 ar fi cel mai mare pericol în calea reformelor și că din acest motiv a insistat ca perioada premergătoare să fie “acoperită” de un acord cu FMI și UE, scrie Mediafax.
Întrebat în legătură cu declarații neoficiale citate de agenții de presă potrivit cărora alegerile din 2012 ar fi cel mai mare pericol în calea reformelor, șeful statului a spus că împărtășește “aceeași îngrijorare”.
“Am văzut declarația domnului Jeffrey Franks. Să fiu foarte sincer, este aceeași îngrijorare pe care o am și eu. Din acest motiv, am insistat mult – Guvernul a fost de acord, ca de altfel și Banca Națională – ca perioada premergătoare anului electoral 2012 s-o acoperim cu un acord cu FMI și cu UE”, a spus președintele.
El a adăugat că este vorba despre un acord care să aibă incluse în obligațiile pe care România și le asumă “exact procesele de reformă care trebuie continuate”.
“Nu e suficientă doar reforma în Justiție cu Codurile, doar reforma în educație, doar reforma pe piața forței de muncă cu Codul Muncii și reglementările dialogului social, ci trebuie să continue. Și trebuie să continuăm în zona regiilor pentru că sectorul privat s-a ajustat pe perioada crizei, sectorul guvernamental s-a ajustat – peste 100.000 de locuri de muncă au fost reduse, s-au redus salariile. Din păcate, acestea au fost soluțiile. Dar marile regii nu. Și vă pot spune că va fi obiectiv major al programului restructurarea regiilor”, a mai spus șeful statului.
Cel mai mare pericol pentru continuarea reformelor asumate de România față de instituțiile internaționale este reprezentat de alegerile din 2012, întrucât Guvernul ar putea renunța la unele dintre acestea pe motiv că a fost depășită criza și economia revine pe creștere, apreciază reprezentanții FMI.
“Trebuie să fim realiști că în momentul în care economia începe să își revină cei din sfera politică vor începe să spună: «S-a terminat cu criza, hai să o lăsăm mai moale cu reformele»”, au afirmat surse apropiate discuțiilor dintre autorități și delegația FMI.