Președintele Traian Băsescu a declarat, în această seară la B1, că amânarea deciziei de aderare a României la Schengen este un eșec pe care și-l asumă personal. “E un eșec și trebuie asumat ca atare.Mi-l asum eu, sunt șeful statului”, a spus președintele, precizând că nu este cazul să caute vinovați acum. Mai ales că, a adăugat el, “diplomația are limitele ei”. “Nu poți să-i pui finlandezului că țiganii nu sunt în centrul Helsinki și cerșesc. În Olanda lucrurile sunt mai complicate. Noi am știut această poziție de la instalarea acestui guvern suținut de un partid extremist”, a spus Băsescu.

Șeful statului a adăugat că Olanda și Finlanda au avut “un comportament neeuropean” față de România. Cât priește strategia pentru Consiliul European din octombrie, Băsescu a spus că, deocamdată aceasta nu e pusă la punct, însă țara noastră vrea un calendar precis.

“Cu certitudine trebuie făcută o remaniere”

Președinte a declarat că are o colaborare foarte bună cu toate partidele din Coalliție, însă se simte o “orientare pregnantă” a acesteia către momentul electoral.

“Eu am o colaborare foarte bună cu guvernul și cu partidul din care provin și cu partidele din alianță, fie că discutăm de UDMR sau UNPR. Nu înseamnă că trebuie să accepte toate propunerile mele. Sunt lucruri, cum e reorganizarea, în care partidele au un interes, iar președintele o viziune. Se simte orientarea pregnantă a Coaliției către momentul electoral”, a spus Băsescu.

Președintele a atras atenția că există “un risc major pentru recesiune” în 2012, insistând pe nevoia ca guvernul să se orienteze către înființarea de locuri de muncă, cum ar fi în minerit.

“Marea problemă unde trebuie să investești. În minerit trebuie doar să redeschizi. Eventual trebuie sprijinite companiile prin Eximbank și la anul să ne găsească cu câteva mii de locuri de muncă”, a spus șeful statului. Băsescu a precizat că, dacă guvernul nu face asta nu poate decât să le spună “măi, oameni plecați”.

Șeful statului a apreciat că o remaniere este nevoie a fi făcută. “Sunt convins că la momentul potrivit se va face. Cu certitudine trebuie făcută o remaniere”, a spus Băsescu.

El a adăugat că a remarcat și “un moment de oboseală pe timpul verii” când ar fi trebuit să lucreze comisia pentru revizuirea Constituției. Referindu-se la modificarea legii fundamentale șeful statului a spus că e dispus să discute revenirea la mandatul prezidențial de patru ani. “10 ani sunt în același birou, e mult pentru mine, dar pentru popor să te suporte atât”, a spus președintele.