Președintele Traian Băsescu le-a spus investitorilor din Golf prezenți la București în cadrul Forumului Consiliul de Cooperare al Golfului – România – București: Oportunități de Afaceri în Europa Centrală și de Sud, că pot investi în orice domeniu în România pentru că diferențele de dezvoltare între România și vestul Europei sunt însemnate.

“Am devenit avocații dezvoltării bazate pe investiții, cunoaștere, educație și cercetare. Am învățat legea creșterii nesustenabile. Ne dorim o Românie bazată pe creștere sustenabilă. Mediu de afaceri din România este departe de a fi ostil, însă este foarte competitiv”.

El a îndemnat investitorii să-și arate interesul pentru agricultură în condițiile în care “valorificarea potențialului agricol ne-ar putea permite să devenim un mare exportator de alimente.

În industria alimentară oricine va investi va avea succes dacă leagă industria alimentară de cea agricolă.

El a mai spus că în timpul crizei, nu am avut nicio bancă pentru care statul român să fie nevoit să intervină.
Potrivit lui Băsescu unul dintre obiectivele noastre este independența energetică, cu toate că producem 80% din necesarul de petrol și gaze.