După o săptămână zbuciumată care a culminat cu protestul angajaților de la Ministerul Finanțelor față de neplata stimulentelor pe ultimele două luni și în fața unei alte săptămâni dificile pentru Guvern președintele Traian Băsescu a comentat în cadrul emisiunii “După 20 de ani” de la Pro TV ultimele evoluții politice și sociale.

Președintele a susținut că se așteaptă ca protestele să crească în intensitate – el a susținut că acestea reflectă rezistența față de reforme -, dar că nu are niciun motiv să-i ceară demisia premierului Emil Boc, atât timp cât are voință de reformare.

În fața moțiunii de cenzură care va fi depusă astăzi președintele s-a arătat calm: și după votarea moțiunii, probabil la începutul săptămânii viitoare, actuala coaliție are toate șansele să continue să guverneze.

Referindu-se la protestul de la Finanțe, președintele i-a adus o acuzație serioasă fostului ministru de resort, din prima parte a guvernării Boc, Gheorghe Pogea. Șeful statului a afirmat că acesta i-a ascuns premierului existența sistemului de acordare a stimulentelor, menționând că Emil Boc a aflat de acesta odată cu scandalul de la Finanțe.

Întrebat dacă se referă la Sebastian Vlădescu, șeful statului a negat: “Nu. Pogea era ministru de finanțe când s-a făcut comasarea sporurilor”.

Pogea nu a făcut ieri niciun comentariu, dar prim-vicepreședintele PDL, Adriean Videanu, fost coleg de Cabinet al lui Pogea a susținut ieri că i se pare grav faptul că premierul nu știa de la fostul ministru al finanțelor despre existența sistemului de acordare a stimulentelor, adăugând că acest lucru arată carențe în comunicare.

Șeful statului a mai spus, la Pro TV că un nou acord cu FMI va constitui o linie de credit la dispoziție și a insistat, din nou, că trebuie să continue reducerea de personal întrucât nu mai pot fi plătite salarii decât în anvelopa de 39 mld. lei – sumă maximă prevăzută în acordul cu FMI pentru plata salariilor bugetarilor.

De asemenea, față de discuția de săptămâ-na trecută privind ipoteza scăderii cotei unice la 10%, președintele a afirmat că aceasta nu este o soluție și că mai potrivită ar fi scăderea contribuțiilor sociale. La câteva ore distanță, Adriean Videanu a declarat că viziunile președintelui Băsescu și ale PDL privind scăderea CAS și legate de cota unică nu sunt foarte diferite și că democrat-liberalii au în vedere un ansamblu de măsuri, între care creșterea salariului minim, concomitent cu reducerea contribuțiilor.

Ce a spus președintele

  • Fostul ministru al finanțelor Gheorghe Pogea (între decembrie 2008 și decembrie 2009) i-a ascuns premierului Emil Boc existența sistemului de acordare a stimulentelor în instituțiile din cadrul Ministerului Finanțelor.
  • Doi miniștri de finanțe, Traian Remeș și Sebastian Vlădescu, au solicitat să se renunțe la sistemul de stimulente, dar mai marii Finanțelor din teritoriu și de la minister au refuzat.
  • Odată cu protestul de la Ministerul Finanțelor a mai ieșit la suprafață o bubă clientelară.
  • Ordonanța 50 este corectă, dar a păcătuit printr-o lipsă de claritate.
  • Un nou acord cu FMI va constitui o linie de credit la dispoziție.
  • Trebuie să continue reducerea de personal, mai putem plăti pe salarii doar 39 de miliarde de lei (sumă maximă prevăzută în acordul cu FMI pentru plata salariilor bugetarilor).
  • Scăderea cotei unice nu este o soluție, aș susține scăderea contribuțiilor.
  • Există 46.000 de lucrări de investiții începute, pentru finalizarea cărora ar fi necesare 40 de miliarde de euro. Am cerut Guvernului o prioritizare a acestora.
  • Sunt un adept al vânzării de companii sau părți din acțiuni pe Bursă și aș începe cu CFR Marfă și aș continua cu pachete mici de la Transelectrica, Transgaz, Romgaz. RA-APPS ar trebui să fie privatizată.
  • Exclude varianta ca Elena Udrea să devină prim-ministru. Nu cred că poate ajunge președinte al PDL.