Președintele Traian Băsescu îi va primi, duminică, la ora 18.00, pe membrii delegației FMI în România.Președintele i-a primit și sâmbătă la Cotroceni pe membrii delegației.
Negocierile cu FMI au intrat în impas, în principal din cauza condiției de modificare a OUG 50 privind creditele populației, astfel că vizita misiunii s-ar putea prelungi și nu este exclusă suspendarea acordului, au declarat pentru Mediafax surse apropiate discuțiilor.