Președintele Traian Băsescu a spus, miercuri, în Parlament că adresează opoziției rugămintea de a reveni în Legislativ și a discuta problemele politice aici, unde este locul de dezbatere a chestiunilor politice și administrative.

Președintele Traian Băsescu și-a început mesajul adresat în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului cu solicitarea adresată opoziției de a reveni în Legislativ.

“Aici e locul de dezbatere a problemelor politice și a celor administrative care țin de Parlamentul României (…) Dacă avem un garant real al democrației în România, acesta este Parlamentul. Oricât l-am critica, în situații de derapaj el vine și le corectează (…) Nu este cea mai bunã soluție să subminezi cea mai importantã instituție a statului român”, a spus președintele.

El a arătat că regretă “în modul cel mai sincer” că ppoziția lipsește miercuri din Parlament, la fel ca la toate discursurile sale.