Președintele Traian Băsescu a susținut, duminică seară, la B1 TV, că se poate face reîntregirea salariilor bugetarilor, cu menținerea țintei de deficit bugetar și cu renunțarea la transferarea de bani în zonele obișnuite în campaniile electorale.

Traian Băsescu a precizat că, din experiența sa, poate spune că se poate face reîntregirea salariilor bugetarilor.

El a subliniat că acest lucru se poate realiza în condițiile menținerii țintei de deficit bugetar pentru acest an, de 1,9% din PIB.

De altfel, în discursul susținut în Parlament în 7 martie, președintele Băsescu a declarat că este datoria actualei puteri de a găsi soluții pentru ca la 1 iunie să fie reîntregite salariile bugetarilor.