“Suntem într-o situație în care statul de drept e pus sub semnul întrebării prin atitudinea anuțată ieri de Ponta și prin presiunile făcute pe justiție”, a afirmat șeful statului.

El a mai spus că, din punctul său de vedere, decizia de miercuri a Curții Constituționale nu necesita publicarea în Monitorul Oficial.

“Pentru mine, decizia de ieri a Curții Constituționale nu necesita publicarea în Monitorul Oficial pentru că ceea ce preciza este și în Constituție. Practic au făcut citire a articolelor 80 și 140 din Constituție. Nu aveam nevoie de publicare, ci să nu fiu împiedicat sa merg la Bruxelles”, a spus șeful statului.

Premierul Victor Ponta a plecat joi dimineață spre Bruxelles, însoțit de ministrul de Externe și de cel al Afacerilor Europene.

Curtea Constituțională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că președintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de șef al statului, această atribuție putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.

După decizia de miercuri a Curții Constituționale, premierul Victor Ponta a declarat că va merge, “evident”, la Bruxelles, la Consiliul European.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că a discutat, miercuri seară și joi dimineață cu președintele Traian Băsescu despre participarea la CE și că “rămăsese” să aibă o întâlnire cu șeful statului chiar la Bruxelles, adăugând că va încerca pe cale instituțională să rezolve conflictul.