Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că trebuie menținut obiectivul privind intrarea în zona euro în 2015, menționând că a avut discuții în acest sens cu premierul Emil Boc și cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Șeful statului a declarat că ritmul reformelor trebuie menținut pentru realizarea acestui obiectiv.
El a spus că decizia va fi luată, vineri, de Guvern.
Băsescu a precizat că a ținut să își exprime în discuțiile cu premierul și cu guvernatorul BNR punctul de vedere privind menținerea obiectivului 2015 pentru intrarea în zona euro.
Guvernul se va reuni vineri, în ședință specială, pentru a aproba programul de convergență al României pentru perioada 2011-2014, document care trebuie transmis Comisiei Europene, decizia fiind luată de membrii Coaliției, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale. Citiți mai mult despre aderarea României la Euro pe www.mediafax.ro